POEZIE. Radu SAPLACAN, Memorial cu paianjeni si fructe

Radu SAPLACAN Memorial cu paianjeni si fructe Editura Dacia, Colectia „Poetii Clujului“, Cluj-Napoca, 2002, 40 p., f.p. Poemele echinoxistului Radu Saplacan imprumuta din versurile bacoviene sentimentul apasator al extinctiei mereu aminate, miscarile agonice ale unui sine ce-si poetizeaza la infinit maladia congenitala, cadenta funebra, discursul unui profet al neantului. Memorial cu paianjeni si fructe construieste o viziune a degradarii organice, un teritoriu liric ale carui coordonate (afective si imagistice deopotriva) sint angoasa, halucinatia si o acuta senzatie a terifiantului. Din imagini de cosmar („o turla cu zimti creste din somnul meu“), din fantezii macabre („Carausul de namol soseste cu birja,/ dezleaga caii si dispare“) prinde contur o realitate densa si sufocanta, o lume ermetic inchisa, bintuita de boala ca de o stihie si figurata de metafora platonica (degradata aici!) a sufletului claustrat intr-un corp perisabil, intr-un trup-spital: „Coridoare de lut ascunse prin vene – te cheama –/ o furtuna in halat alb iti asaza gheata pe frunte/ si termometrul la git –/ Afara mingea izbeste necrutator picioare de copii/ iar primavara imi insaminteaza ficatul…“ (Omul cu ochii galbeni). Sondajul in profunzimile sinelui e o trecere plina de neliniste printr-un corp cavernos, infestat („De citeva zile defilez prin propriu-mi trup,/ cu […]