Poezie şi adevăr

Gabriel Liiceanu, Mircea Ivănescu - Măştile lui M.I. Gabriel Liiceanu în dialog cu Mircea Ivănescu

  • Recomandă articolul
„decît că de ce să ne temem în fond de mişcare?/ imobilitatea să fie/ chiar atît de opusă vieţii? viaţa, dacă aleargă/ odată cu timpul, încoace şi încolo, poate să fie o bearcă/ vulpe hăituită de cîini./ (şi în dimineaţa alburie// cu ceaţa autumnală sfîşiată, abea tremurînd,/ printre ierburi, dar nu lunecînd mai departe,/ se aud cornurile de vînătoare, şi lătrăturile sparte/ ale cîinilor lungi, fugărind-o. vulpea întorcînd// peste umăr capul prelung. şi rînjind. căci ea ştie bine/ că nu o vor ajunge niciodată. mai mulţi bărbaţi, în straiele/ lor colorate/ îndemnîndu-şi caii. şi sînt şi femei aşezate într-o parte// în şa. şi cu toţii închipuindu-şi că aleargă. este o lumină/ de dimineaţă de toamnă. şi totul e nemişcat,/ doar făpturi svîcnind pe loc într-un timp încremenit, în/ soare înceţoşat)“ (dar imobilitatea este la fel de adevărată ca şi mişcarea),   Aceste cîteva rînduri scrise de Mircea Ivănescu pe la sfîrşitul anilor ’80 ar fi putut fi un portret perfect al omului pe care l-am întîlnit atunci cînd, împreună cu Doina Ioanid şi Cristian Cosma (un cristian), am avut ocazia de a-i lua un interviu pentru revista pe care tocmai o citiţi. Imobilitatea despre care scria cu mai mulţi ani […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.