Poezii

  • Recomandă articolul
Laudă surorii mele Sora mea nu scrie poezii şi nici nu cred că o să scrie vreodată. E ca mama ei care niciodată n-a scris poezii, şi ca tatăl ei care nici el n-a scris poezii niciodată. Însă sub acoperişul ei mă simt in siguranţă. Soţul ei n-ar scrie poezii pentru nimic în lume şi, deja începe să sune ca o poezie găsită, nici una din rudele mele nu scrie poezii.   Sora mea nu are sertare pline de poezii vechi, în geantă nu cară niciodată poezii noi, iar cînd mă invită la masă ştiu că nu are de gînd să-mi recite nimic. Însă supele ei sînt delicioase, iar în casa ei nu vezi manuscrise pătate de cafea.   Sînt o mulţime de familii în care nimeni nu scrie poezii. Sînt însă multe familii în care o mulţime de persoane scriu poezii. Uneori poezia se revarsă în cascade de generaţii provocînd vîrtejuri teribile ce pot chiar dezbina familii.   Sora mea e adepta prozei, iar scrierile ei se rezumă la dimensiunile unei cărţi poştale al cărei text promite în fiecare an acelaşi lucru: cînd se va întoarce ne va povesti tot, tot, tot ce a văzut. ABC Nu am să […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12884 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }