Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Pogromul de la Iaşi, istorie şi memorie
Comemorarea a 75 de ani de la evenimente va avea loc la Iaşi, pe 28 şi 29 iunie
- 24-06-2016
- Nr. 828
-
Alexandru FLORIAN
- Actualitate
- 1 Comentarii
La 22 iunie 1941 se declanşa planul Barbarossa, atacul Germaniei naziste împotriva URSS. România generalului Ion Antonescu s-a raliat de la început acestui plan şi a plecat spre Răsărit alături de Germania şi de ceilalţi aliaţi. Scopul declarat a fost lupta împotriva bolşevismului şi redobîndirea teritoriilor pierdute în vara anului 1940. A unora dintre ele, căci cele de la Vest era puţin probabil să fie redate prin alianţa la care a aderat, unde şi Ungaria era parte. Scopul nedeclarat public, dar deseori enunţat în şedinţele Consiliului de Miniştri, a fost curăţirea ţării de „jidani“. Istoricii probează cu documente că, de-a lungul anilor 1941-1944, România a participat la războiul antisovietic şi totodată a fost responsabilă de distrugerea evreilor şi a romilor din România. Polemica privitoare la numărul victimelor este superfluă şi reprezintă o manipulare. Ea mai este, astăzi, întreţinută doar de aceia care urmăresc să distragă atenţia de la problema principală, respectiv faptul că distrugerea populaţiei evreieşti a fost rezultatul politicii de stat şi că responsabilitatea este a Guvernului României. Cu alte cuvinte, nu Germania nazistă a impus legislaţia antisemită, nu Germania nazistă a omorît evreii şi romii, chiar dacă la unele episoade a participat, alături de armata sau jandarmeria din […]
„România …… a fost responsabilă de distrugerea evreilor şi a romilor din România.” Distrugerea este perfect ilustrata de diferenta dintre marimea (numarul) populatiei evreiesti de pe teritoriul Romaniei asa cum era el la 22 iunie 1941 si marimea aceleiasi populatii pe acelasi teritoriu dupa 23 august 1944. Ei bine in toamna lui 1944 in Romania de atunci erau cu putin mai multi evrei decat la 22 iunie 1941. Explicatia e simpla; miile de refugiati din Ardealul ocupat de unguri si multi reveniti din Transnistria care plecasera de acolo inainte de eliberarea de catre glorioasa armata sovietica – cazul viitoarei sotii a lui Ion Caraion si cum a scapat familia ei din bombardamentul Garii de Nord unde tocmai sosisera la 4 aprilie a aparut cred in Magazin Istoric. Aceste „sosiri” compensasera cele cateva mii de evrei emigrati in Palestina cu acordul lui Antonescu si pe cei ce nu se mai intorsesera din stupida dar criminala expulzare peste Prut a evreilor din zona Botosani-Radauti din vara lui 1941 la pachet cu cei din Bucovina ex-sovietica (multi s-au intors incat Alexander Werth scrie in celebra lui carte Corespondent pe Frontul de Est cat de surprins a fost in aprilie 1944 cand a gasit in Bucovina de sud ocupata de sovietici „o compacta populatie evreiasca”). Continua a se face o confuzie intentionata intre Romania ca stat in frontierele din 22 iunie 1941 si o Romanie super-mare virtuala cuprinzand Nordul Ardealului, Basarabia si Bucovina recucerite de la bolsevici plus Transnistria. Confuziei acesteia i se adauga lipsa datelor privind numarul evreilor aflati in Basarabia si Bucovina in momentul eliberarii lor din vara lui 1941 – catzi fusesera evacuati, cazti plecasera pe cont propriu, catzi fusesera chiar deportati de NKVD inainte de iunie 1944 – Doua cazuri sunt binecunoscute: Sorin Toma (cel cu Arghezi) care a ajuns pana prin Donbass si Jules Perahim care a ajuns maior in armata sovietica. Ce este incontestabil esta ca Antonescu i-a acuzat de lipsa de loialitate fatza de Romania in iulie 1940 si a decis aruncarea lor peste Nistru, deseori aruncare la modul propriu. Pana nu se vor deschide cu adevarat arhivele staliniste nu se va putea sti numarul real al victimelor (acum se calculeaza prin diferenta: numar inainte de razboi in acele regiuni si numar dupa razboi reveniti-aflati in acele regiuni) – poate al celor morti in diverse epidemii in Transnistria s-ar putea calcula cu o oarecare aproximatie, mai greu cu cei impuscati de armatele romano-germane in vara lui 1941 dar tot se poate face ceva si aici. Speranta ca arhivele staliniste – mai ales cele NKVD-GRU se vor deschide vreodata e fara vreun temei cat timp kaghebistul cu ochi de peste mort e noul tzar asiatic. Evaluarea mea strict subiectiva, evident, este in jur de 200.000 evrei ucisi si morti (epidemii mai ales) la rasarit de Prut. Crimele raman crime iar un studiu cat mai complet bazat pe documente incontestabile romanesti, germane si sovietice deopotriva va trebui facut, macar in memoria victimelor.