Poker, un debut popular

Bogdan COŞA - Poker

  • Recomandă articolul
Poker este unul dintre rarisimele debuturi care, pe lîngă faptul că a primit votul de încredere al breslei (romanul a cîştigat Concursul de Debut al Editurii Cartea Românească), s-a mai şi vîndut foarte bine. Lăsînd la o parte titlul, care lucrează clar în favoarea cărţii, una dintre calităţile cu care Bogdan Coşa, autor la 22 de ani, a reuşit să-şi atragă o sumedenie de cititori ţine de un adevăr cunoscut de toţi jucătorii de poker, dar ignorat, de multe ori, de cei care se apucă de scris: anume că cine trişează nu are mai nimic de cîştigat. Să trişezi în ficţiune poate însemna, între multe altele, să defilezi cu lucruri pe care nu le cunoşti, pe care nu le stăpîneşti, dar pe care le reclami, eventual supralicitînd, ca fiind ale tale. Nu tema, evident, e în discuţie aici, ci ingrediente ce ţin de interioritatea şi de puterile (ficţionale) ale fiecăruia. Bogdan Coşa a mizat pe o carte, pe prima lui carte, cu ceea ce ştie, cu ceea ce-l frămîntă şi cu ceea ce-i e familiar: deruta, nesiguranţa, fronda, plus candoarea. Şi şi-a făcut inrarea în categoria prozatorilor creditabili într-un stil cu amprentă tare şi cu priză de invidiat.   Subiectul […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }