Polifonia vocilor interioare

Doua dintre romanele Gabrielei Adamesteanu au fost dramatizate: unul, Dimineata pierduta, a devenit la sfirsitul anilor ’80 un spectacol memorabil (l-a pus in scena, la Bulandra, Catalina Buzoianu), celalalt, Intilnirea, a avut de curind o lectura la Teatrul Odeon. O nuvela, Dialog, a fost montata, anul acesta, la Teatrul National Radiofonic (in interpretarea lui Virgil Ogasanu), Gabriela Adamesteanu fiind astfel cea mai exploatata teatral prozatoare a literaturii romane contemporane. Ceea ce face din aceste texte ideale materiale dramaturgice „brute“ e vocatia unica a autoarei Drumului egal al fiecarei zile pentru constructia dialogica a personajelor (dialogica, in masura in care conceptul lui Bahtin e aplicabil – si e – teatrului). Paradoxal, aceste texte sint potential teatrale in ciuda faptului ca sint, in aparenta, lipsite de conflict, in mod traditional conditia esentiala a dramaturgiei. In nuvela ce da titlul volumului din 1989, Vara-primavara, o fiica isi vegheaza mama, intrata pe picioarele ei pentru o operatie, in spital, devenit ultima-i escala, intreaga familie mobilizindu-se pentru a o proteja pe sora bolnavei de stirea iminentei morti a femeii. In Ora de naveta, ochiul sters al navetistei inregistreaza subtila dinamica a calatorilor dintr-un tren personal si vocile intretaindu-se pentru a-si spune povestea, o poveste de […]