Polonia, decembrie 2016
Jurnalistul și scriitorul francez Olivier Guez a fost în Polonia, în decembrie anul trecut. Revista noastră publică în exclusivitate reportajul pe care el l-a realizat la fața locului, privind situația politică actuală a Poloniei, virajul ei către „noua dreaptă“ naționalistă, odată cu revenirea la putere a Partidului Lege şi Justiţie (PiS) al fostului prim-ministru Jaroslaw Kaczynski. (A.D.) Sub cerul ca de beton, se puteau vedea macarale, camioane şi excavatoare, şi un balet multicolor de caschete şi de salopete de muncitori în jurul clădirii spectaculoase care se ridica din pămînt. Muzeul cel mai ambiţios consacrat vreodată celui de-Al Doilea Război Mondial se înălţa în delta Vistulei. Trebuia să fie inaugurat, în săptămînile care urmau, la Gdansk (Danzig), unde se declanşase conflictul, Gdansk, bastionul Solidarităţii, acolo unde au început, în anii ’80, revoluţiile democratice ale Europei Centrale şi de Est. Se întîmpla în martie 2015. Polonia afişa o creştere ostentativă şi îi oferea Europei postcomuniste primul preşedinte al Consiliului European, Donald Tusk. Polonia se afirma pe scena continentală ca un partener angajat, ca „un actor al Europei federale“, cum declarase la Berlin, cu patru ani înainte, ministrul ei de Afaceri Externe. Polonia părea să facă pace cu trecutul ei: Polin, un alt […]