Porţelan şi lavandă. Pia & Lili

Păpuşa, ca motiv de reprezentare, este legată de intimismul artificios al fantoşei-fetiş din recuzita de alcov şi, implicit, de nebuloasa universului femeii-copil. Temă productivă şi prețioasă a vizualității interbelice, ea devine prilej pentru libertate expresionistă (Nolde, Ensor), ca şi pentru manevrare dada sau plonjeuri suprarealiste (vezi Hannah Hoech, 1916, Bellmer, 1934, poemele lui Eluard, 1938). Din destinul de pictoriţe sub protecţia graţiosului, am făcut un racord de portretistică antropologică între două artiste bucureştence care au avut, chiar la senectute, desenul şi ingenuitatea femeii-păpuşă. Dar există şi două tablouri remarcabile cu păpuşi (una mai mare şi alta mai măruntă), aflate în aşteptare sau la pas, semnate Massaci, pe care le-am supranumit, după acest racord de destin, sub semnul anului comun de naştere, 1908, tablouri cu Pia şi Lili.   Să te fi plimbat la braţ cu Nutzi Acontz pe Pont Neuf, să fi luat Premiul „Anastase Simu“ la Salonul bucureştean din 1930, iar după ’90 de ani să ai abonament la revista 22, acestea sînt stop-cadrele unei lungi existențe de pictoriţă: Lili Pancu, elevă a Ceciliei Cuţescu-Storck. În acelaşi an, 1908, se năştea la Constanţa Pia Massaci, elevă a lui Steriadi, educată şi în canto, artistă mai puţin cunoscută după anii […]