PORTRET. Cornel Regman

Opera critică a lui Cornel Regman s-a născut dintr-o mare pasiune – pentru lectură, pentru interpretare, pentru valoare şi, mai ales, pentru literatură. La acestea se adaugă competențele istoricului literar, insuficient puse în valoare încă, anticipate chiar de primele sale volume (publicate pe la mijlocul anilor ’60), evidente în antologii de referință – Nuvela românească contemporană (1944-1974), Nuvela şi povestirea românească în deceniul opt – și în edițiile critice (Vasile Alecsandri, Pavel Dan, Junimea, Pompiliu Constantinescu ș.a.), confirmate o dată în plus de monografiile consacrate lui Agârbiceanu și lui Ion Creangă. Despre omul Cornel Regman și despre personalitatea lui preocupată constant de automodelare s-a vorbit mai rar. (Sînt de amintit, totuși, intervențiile elocvente ale unor prieteni ai săi, precum Ștefan Aug. Doinaș, Nicolae Balotă, Deliu Petroiu, Sorana Coroa­mă-Stanca, Mircea Zaciu, Ion Brad.) Motivele au de-a face, fără îndoială, și cu discreția, cumpătarea și severitatea faţă de sine însuși, care l-au reținut să se pună în valoare, considerîndu-și mai grăitoare opera propriu-zisă pentru posteritate decît viața particulară. Ideea unor noi și vii schițe de portret, care să creioneze cît mai aproape de adevăr o figură critică inimitabilă, s-a ivit cu ocazia elaborării unei teze de doctorat despre opera temutului critic și […]