Portretul Popescului

„Draga Cristi, Cel mai bun lucru e cind oamenii se gindesc unii la altii frumos si pasnic. Sigur ca asta se intimpla rar si, mai ales, cind oamenii sint morti. Acum ma gindesc la tine, cum erai tu cu mustata si rideai ca prostu’ din te miri ce. Tot asa de sigur e ca, daca te gindesti frumos si pasnic, nu poate sa iasa Arta si, daca nu iese arta, degeaba te mai apuci de scris. Acum, cind te comemoram, mi-am adus aminte ce prieteni buni eram noi si ce bafta chioara am avut sa ma nimeresc eu director de teatru si tu poet. Nu poti sa zici ca nu-ti placea tie panarama, circul si sa te rizi! Aoleo, ce mai rideam! M-am prins si eu ca, atunci cind esti bolnav de devreme, rizi mult ca s-apuci sa rizi destul pina mori. Acum lumea nu prea mai vorbeste de moarte. Mai mult vorbeste de boala, le e frica la toti sa-mbatrineasca, sa sufere. Ai dracu’ cu Miorita lor, ca eu cred ca a fost praf in ochi cu ciobanu’ ala. Acu’ vor toti sa traiasca! Draga Cristi, aici e tot asa cum era, lumea scrie despre Caragiale, bea bere, la […]