Poveste despre deşert şi dragoste

Vorbind despre romanul Cutia neagră, publicat în anul 1987, scriitorul israelian Amos Oz spunea, încercînd să definească modelul pe care îl utilizase, că respectiva carte, epistolară ca formă, reprezintă o meditaţie şi, deopotrivă, un efort de observare minuţioasă a înseşi condiţiei umane, totul fiind plasat în lumea israeliană, dar fără ca el, ca autor, să fi nutrit proiectul de a transforma romanul, în ansamblu, într-o frescă a vieţii ori a societăţii israeliene de la finele anilor ’80. Întrucîtva, acelaşi lucru poate fi spus şi despre o altă carte a lui Oz, cea apărută în 1994, Să nu pronunţi: noapte. Desigur, protagoniştii de aici, Noa şi Teo, nu-şi scriu scrisori pe care să le trimită la mii de kilometri depărtare, aşa cum procedau personajele din Cutia neagră, în încercarea de a pune un diagnostic iubirii lor sfărîmate atît de brutal. Însă tema aceasta, a dorinţei – în fond, a nevoii – celor doi de a-şi evalua ori, mai precis spus, de a-şi reevalua sentimentele, este prezentă încă din primele pagini din Să nu pronunţi: noapte. Cu precizarea, extrem de importantă, că acum totul este plasat într-un mediu familiar şi extrem de apropiat lui Oz, şi anume deşertul Negev, aflat în imediata […]