Povestea Struţocamelului

O cuprinzătoare antologie, publicată de Editura Tracus Arte şi îngrijită de Teodor Dună (Ordinea în care continuu să exist, 2017), readuce în actualitate lirica lui Ioan Flora (1950-2005). Originar din Banatul sîrbesc, stabilit definitiv în România în 1993, autorul a publicat (între 1970 şi 2004) unsprezece cărţi de poezie, cărora li se adaugă volumul postum Bătrînul Werther (2007). Poezia sa a cunoscut mai multe vîrste şi s-a dezvoltat pe mai multe registre, trecînd de la lirica de notaţie, cu accente elegiac-meditative, din primele lui cărţi, la o lirică de limbaj care prezintă interesante puncte de convergenţă cu textualismul, de la referenţialitate la autoreferenţialitate. Spirit baroc, terorizat de obsesia metamorfozelor terifiante, prin a căror mecanică realul se converteşte în fantasmagoric, Ioan Flora trăieşte cu acuitate paradoxurile spiritului, care oscilează – ca pe o lamă infinit de subtilă de pumnal damaschin – între farsa ontologică şi comedia literaturii. Apelînd cu virtuozitate la resursele intertextualității, autorul rescria astfel în Discurs asupra Struţo­cămilei (1995), într-o cheie ludică, dar nu lipsită de gravitate, cîteva bine-cunoscute pagini de literatură, „îndatorîndu-se“ mai ales, cum îi place să spună, „cel puţin spiritului dacă nu şi literei acelei fascinante şi tulburătoare scrieri care este Istoria ieroglifică“. În poemele sale, […]