Poveşti „pe limba alambicului“

Andrei Mocuţa (n. 1985) a debutat foarte tînăr, în 2006, cu un volum intitulat Povestiri din adînci tinereţi (Cartea Românească). Volumul se născuse în timpul unei teribile maladii, o experienţă de viaţă sosită prea devreme, care întristează şi – poate – înţelepţeşte „tinereţile“, după tiparul „adîncilor bătrîneţi“. Porcilator (Brumar, 2009) este al doilea volum de povestiri al lui Andrei Mocuţa – o carte subţire, cu o grafică elegantă (aşa cum ne-a obişnuit, de altfel, Editura Brumar) – şi el continuă spiritul acesta al unei înţelepciuni discrete şi precoce, tonul unei sfătoşenii bănăţene fără limită de vîrstă. Fiindcă Porcilator este un roman in nuce (scurtele povestiri îşi răspund ori se continuă, cum bine remarcă Adriana Babeţi, pe coperta a patra) care pune în paralel două experienţe de viaţă şi două personaje: bunicul şi nepotul, primul trecut prin Al Doilea Război Mondial, celălalt trecut şi el prin propriul război (lupta cu cancerul) – „Fiecare cu războiul lui“, cum sună titlul uneia din povestiri. La finele „Prefeţei“, Andrei Mocuţa dezvăluie, de altfel, resorturile acestei cărţi cu titlu ciudat: „Cartea de faţă e un omagiu adus bunicului şi s-a numit iniţial Distilatorii. Doi povestaşi care îşi distilează amintirile şi viaţa, cuprinşi de aburul ţuicii […]