Povestiri crepusculare

S-a scris destul de puţin despre Mama Sonya, un volum de povestiri stranii, publicat anul trecut de Nichita Danilov. Motivele nu cred că ţin de un complot al tăcerii, ci, pur şi simplu, de o anumită conjunctură. În primul rînd, cartea cu pricina va fi fost concurată de o alta, apărută în acelaşi an, semnată? culmea! – tot de Nichita Danilov. E vorba de Locomotiva Noimann, cel de-al doilea volum al unui ciclu romanesc (Tălpi) inaugurat în 2004 prin Şotronul, proiect bine primit de critică. În al doilea rînd, textele din Mama Sonya nu sînt noi, ele au mai fost publicate pe la mijlocul anilor ’90, într-o altă configuraţie şi cu un alt titlu, Nevasta lui Hans, la o editură obscură.   Aceste povestiri meritau, cu siguranţă, reeditate; nu doar pentru că, (re)citite acum, arată că din ele s-au hrănit / s-au dezvoltat toate cele trei romane publicate ulterior de Nichita Danilov, dar şi pentru că reprezintă, ele însele, o mostră de proză inteligent scrisă. Sînt realmente delectabile aceste povestiri despre „fantasticul banalităţii“. Le-am putea încadra, succint-enumerativ, în categoria prozei poematice, livreşti, absurdiste, distopice, oscilînd între grotesc ori şarjă şi farsa metafizică. Etichetele acestea nu dau seama însă de adevărata […]