Premii pentru literatură
- 26-03-2010
- Nr. 518
-
Carmen MUŞAT
- Editorial
- 0 Comentarii
Ediţia de anul acesta a Premiilor revistei noastre, cea de-a patra, a avut o încărcătură specială, dat fiind că la sfîrşitul lui februarie s-au împlinit zece ani de la apariţia primului număr al Observatorului cultural. Zece ani de-a lungul cărora am încercat să construim un profil cultural distinct, aducînd în prim-plan cărţi, autori, evenimente, proiecte, personalităţi autohtone şi internaţionale care au marcat primul deceniu al secolului al XXI-lea. Aşa se face că, de zece ani, Observator cultural nu este doar un săptămînal de informaţie şi analiză, ci şi unul de acţiune culturală susţinută. Într-o lume ce pare să-şi fi pierdut criteriile de apreciere şi capacitatea de a recunoaşte valorile, revista noastră a promovat sistematic valori ale spaţiului cultural românesc, dar şi atitudini care fac diferenţa între cultură autentică şi simulacru. Privind înapoi cu atenţie şi obiectivitate, cred că Observator cultural a coagulat în jurul său, în toţi aceşti ani, o veritabilă şcoală a gîndirii şi exprimării libere, independent de jocuri de putere culturală şi/sau politică. Palmaresul celor patru ediţii ale Premiilor (pe care le-am instituit în 2007, în memoria extraordinarului scriitor Gheorghe Crăciun), la care se adaugă, fără nici un fel de rezervă, nominalizările, oferă, cred, o imagine relevantă […]