Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
PRIMIM LA REDACŢIE. O teorie logică asupra autorităţii sau despre (auto)păcălirea zeiţei Minerva
- 02-05-2014
- Nr. 720
-
Ioan ŢIPLEA
- POLEMICI
- 16 Comentarii
Pesemne că, şi din cauza educaţiei sale pozitivist-scientiste, „omul recent“ îşi închipuie forul cel mai înalt al ştiinţei – Academia – ca fiind, prin excelenţă, instituţia laică sacrosanctă ce adăposteşte o minoritate de arhierei ai ştiinţei, academicienii, incapabilă să gireze, de la înălţimea olimpiană a autorităţii sale, mimetismul şi compilaţia cu pretenţii academice ori păcăleala intelectuală din ştiinţă şi cultură. Aşa că, pe baza unor asemenea reprezentări, cînd constată contrariul, „revolta“ lui nu poate fi decît absolut legitimă şi îndreptăţită. În ceea ce mă priveşte, starea de care vorbesc s-a declanşat după ce am parcurs, cu stupefacţie, prima lucrare teoretică despre Logica autorităţii din ştiinţa românească: Marius Dobre, O teorie logică asupra autorităţii, prefaţă de academician Al. Surdu, Editura Academiei, Bucureşti, 2006. Or, dacă din conformism, detaşare şi, de ce nu, preţuire sinceră, nu îndrăzneşti să conteşti îndoita autoritate academică (instituţională şi personală) ce „creditează“ cartea în discuţie, nu-ţi mai rămîne decît să admiţi, aşa cum conchide în „Prefaţă“ ilustrul academician Al. Surdu, că „autorul propune în premieră un sistem formal al autorităţii epistemice […], oferind contribuţii remarcabile la dezvoltarea teoriei autorităţii“… Şi dacă nu te laşi copleşit de proporţiile „creditului“ simbolic acordat autorului şi cărţii sale de doi […]
păi, domnu Gelu, cam are.. că profesorul-filozof Ţiplea zice că domnu academician Surdu a prefaţat cartea scrisă de domnu filozof-profesor Dobre, care carte… ar fi ceva plagiat ! Numai că filozofii-comentatori, nu şi nu, du-te acasă că eşti beat, adică, în traducere, ce te apuci tu profesoraş de provincie să scrii recenzii, că doară recenziile sunt apanajul nostru, al celor care primim (nu trimitem) la poşta redacţiei! Aici parcă îmi vine să-mi dau şi io cu părerea: ce recenzie, domle, denunţ penal dacă e plagiat, că oricum nu se pedepseşte!
N-am prea înțeles din scrisoarea-Recenzie ce are Academia Româna, infierata in preambul de profesorul epistolar, cu carticica acestui filosof al autorități, după cum n-am înțeles de ce se zbate acesta din urma sa se dezincrimineze intelectual, când oricum, in afara de cititorul-recenzor nu cred ca i-a mai băgat cineva in seama cartea.
Tagma asta a filosofilor e plină de tot felul de frustrati. Dacă va uitati atent veți vedea ca argumente serioase pro sau contra nu aduce nici „prof. Univ.dr. Dobre” (cine l-o fi făcut si pe domnul asta „univ.dr.” Si nici prof. Tiplea, cine o mai fi si omul asta de trimite recenzii pe la posta redacției. Oameni buni cititi cărțile mari ale literaturii si filosofiei, întâlniti-va, discutați, Confruntați-va decent si argumentat, Ascultați-ii pe cei mai deștepți ca voi, Învățați de la ei si nu va mai pierdeti vremea in polemici pe lucruri slabe. Doamne-ajuta!
Da. Cărțile se fac din cărți. In sec. XX. Pentru ca tot ce e fundamental a scris Platon, Aristotel, clasicii germani si gata. Restul sunt labareli contemporane pe varii teme. Exceptând, evident, Eseistică de buna calitate a francezilor sau la noi a lui Plesu.
Acuma, moral, plagiatul n-are legitimare! Formal insa, a fost \”legitimat\” de toată suita de universitari, politicieni, funcționari, care au scos pe banda rulantă cărți pe care nu le citește nimeni, si care n-au nici măcar minimal abordări
originale, nu sunt nici măcar \”prelucrări\”, ci pur si simplu făcături. \”Legitimarea\” suprema a dat-o însuși Întâi Statatorul Guvernului, pentru ca lucrurile sa fie clare si nici un plagiator sa nu se simtă jenat. Mulțumim Șeful.
Ei uite ca peste starea asta de fapt, vine un profesor din provincie care tulbura somnul unui confrate Bucureștean, legitimat de-un academician, si le da la gioale, intr-o excelenta demascarea a plagiatului nu doar celui direct incriminat ci tuturor celor care mănâncă din aceeași oala.
Măcar de ar roși ori de-ar sta, cel puțin o vreme, de o parte.
e o cu totul *alta*, intrebarea, stimate +fan+…
Nea Marin
ca vaz ca *revenitz’ * : eu sunt *sigur* cum ca *autorul*,
care-a chiar putut, dansul raspunde *recenziei*, sa ne chiar *raspunda*, chiar *dumnealui*.
Io, sunt *sigur* ca autorul, *expert*, chiar *nu are*, zau, nevoie de +ajutorul+ Dvs.
Cele bune, +argumentele+_ Dvs., deocamdata, nu ma conving,
Nea Marin
Urmaresc cu uimire discutia din subsolul recenziei. Fiindca tantarul evolueaza spre armasar.
Adicatalea, autorul, cumsecade, ii da cuminte explicatii recenzentului despre ce-a vrut si ce-a facut, iar recenzentul, feroce, il urecheaza, de la inaltimea lui ametitoare de profesor de provincie, de parca n-a invatat cum se cade la extemporal…
Recenzent sau inchizitor? Aceasta e intrebarea…
Draga Domnule Dobre,
pentru ca vad ca m-am cam grabit de-a da + dreptate+
– si da, sper sa nu-mi mai bage ashtia nishte +slash-uri+
autorului criticei, pentru ca vad ca va aparatzi chiar *bine* (ca, vaz ca de stelutze inca nu sa legara), io va chiar intreb, ca unul chiar *interesat* de filosofie, chiar asha: ce e aia +filosofie analitica+?
Va intreb ca un *amator*. Cineva, un comentator de pe mai sus, ne chiar aminti contributzia Dvs. *originala*, chiar +axiomatica+.
Eu va chiar rog, pentru a ma dumeri *eu*, sa ne scrietzi, in doua fraze, +esentza+. Cam *care e, dica*.
Shi, va mai rog, tot pentru a ma dumeri *io*, de-a ne explica, cu instrumentele +Philosophiei Analitice+, care-i chiar *intzelesu’ * notziunii (pentru mine, comphuuza), de chiar ”Fiintza”.
Shi, vorba pionierului: +vreau sa shtiu!+
Toate cele bune,
Nea Marin
Stimate dl. prof. univ. dr. M. Dobre,
Pentru a onora demnitatea mea de dascal, am datoria intelectuala si morala sa raspund observatiilor dvs. Mai intai, trebuie sa recunosc faptul ca ma asteptam la contraargumente mult mai ferme si mai convingatoare din partea unui specialist in logica si argumentare. Surprinzator pentru mine e faptul ca recenzia mea „descalificanta”, asa cum o calificati dvs., a generat un raspuns destul de palid.
Mai apoi, as indrazni sa va felicit pentru maiestria cu care stapaniti arta sofisticii, intrucat ulilizati cu mult rafinament in raspunsul dvs. celebrul sofism medieval ce poarta numele de ignoratio elenchi. Si, in loc sa raspundeti riguros la problemele pe care le semnalez in cele sase puncte de la finalul recenziei, dvs. imi livrati argumente colaterale si irelevante in raport cu aceste probleme.
Sa le luam pe rand: la inceput imi reprosati ca nu am mentionat in recenzie toti autorii mentionati de dvs. in carte. In opinia mea era absolut inutil si fara importanta pentru cititori sa le prezint acel pomelnic…. Apoi, dvs. ma acuzati de rea vointa, pentru ca sustineam ca trimiterile dvs. sunt facute pe intervale de 10-20 de pagini. Dupa parerea mea, asemenea trimiteri nu sunt prea exacte. In plus, as dori sa va reamintesc faptul ca in toata lucrarea dvs. nu sunt decat 2-3 referinte exacte la cei doi autori pe care ii prezentati. Dimpotriva, dvs., in raspuns, sustineti contrariul. In situatia asta sa judece cititorii!
Mai mult, fata de problemele pe care le-am semnalat in recenzie, dvs. va aparati apeland la o „procedura simplificata”, evitand citarea exacta, „pentru a nu incarca textul cu note de subsol”! Mai mult decat atat, dvs. insiva recunoasteti ca ati preluat din Bochenski, fara ghilimele, formule, exemple si reprezentari grafice in numele „obisnuintei”! Mai recunoasteti apoi ca, din cele 78 de propozitii sau teze pe care se cladeste logica bochenskiana a autoritatii, dvs. ati preluat o parte dintre ele (38) – pe care le-ati redat „cu caractere italice”. De acord cu dvs., poate asa e procedura in elaborarea unei lucrari stiintifice cu pretentii! Mai admiteti apoi ca nu ati „facut trimiterea exacta” la textul lui Bochenski, pentru ca cititorul poate „identifica ideile preluate din textul bochenskian prin nota pusa la inceputul subcapitolului”, o nota, e drept, care trimite, va reamintesc, la intervale de 10-20 de pagini.
La finalul raspunsului, invocand argumentul ca „Bochenski nu foloseste deloc trimiteri in cartea sa despre autoritate”, incercati sa ma convingeti ca se poate proceda la fel. E adevarat, numai ca lucrarea lui Bochenski, dupa opinia mea, e absolut originala, dupa cum sustine autorul insusi in introducerea acestei carti. As dori sa inchei acest raspuns, marturisindu-va ca un profesor de provincie, fara veleitati si titluri academice, e preocupat de o seama de teme majore ale Filosofiei, cum ar fi si tema autoritatii, motiv pentru care, de placere, s-a pus sa citeasca cat mai multe lucrari pe aceasta tema. In acest fel, am luat cunostinta si de cartea scrisa de dvs. Cat despre advertismentul dvs. din finalul raspunsului, …. astept materializarea lui!
Q.E.D.
Ioan Tiplea
Dle Șerban, o prezentare fidelă nu este un plagiat. Iar când am luat textul altui autor, am pus ghilimele. Nu m-am repezit la recenzent; am răspuns și eu; eu nu am dreptul la răspuns? Desigur, cititorii au dreptul la opinii și recenzii, dar măcar să mențină un ton decent și nu să folosească proasta ironie ca principal argument
De regula, cand ti se scrie o recenzie critica la o carte, nu e bine sa te repezi la recenzent ca sa-l pui la punct. Ai iesit cu o carte in public, asta-i riscul: poti fi laudat sau criticat. E mai grav sa fii laudat nejustificat decat criticat nejustificat. In tot cazul, autorul cartii a spus tot ce a avut de spus in carte, in rest cred ca ar trebui sa taca, nu sa se rafuiasca cu cititorii, care au si ei dreptul la anumite puncte de vedere, mai mult sau mai putin acceptate de noi. Despre dl. Dobre, eu cred ca ratat o buna ocazie de a tacea. Pentru ca eu cred ca aici e vorba de mai mult din partea dansului, anume de plagiat si impostura.
Stimate dle profesor Țiplea,
Înțeleg că nu v-a plăcut cartea mea, dar de aici până la observațiile grave pe care le faceți…
Permiteți-mi să vă răspund în câteva cuvinte.
Într-adevăr, principalele lucrări care stau la baza acestei cărți sunt Normă și acțiune (autor G.H. vonWright) și Ce este autoritatea (autor J.M. Bochenski), cum era și firesc, dată fiind greutatea lor pentru tema de discuție, deci din ele „m-am inspirat copios” (cum spuneți dvs), dar în marginea lor sunt prezente multe alte comentarii și completări din lucrări ale acelorași autori sau ale altora. În primul capitol, referitor la logica autorității pe coordonate von wrightiene, mai apar, de pildă, Follesdal și Hipinen, Cornel Popa, Kotarbinski, Petre Bieltz, în afară de Becker, Blanché, Garcia Maynez, Castaneda, Hintikka sau Kalinowski, care sunt doar semne ale unei „erudiții docte”, pentru a vă cita pe dvs. În al doilea capitol, referitor la logica autorității în variantă bochenskiană, apar R. Rus, P. Bieltz, Platon, Popper, Marga, Pierce, Anton Dumitriu, Fr. Bacon, Diogenes Laertios, Kant, Vianu etc.
Când spuneți că lucrarea mea are 2 capitole, uitați să precizați că aceste 2 capitole au și numeroase subcapitole, ceea ce vă trădează din nou reaua voință.
Ceea ce dvs numiți spicuiri, croșetări, prelucrări legat de primul capitol reprezintă o scurtă prezentare a logicii deontice a lui von Wright, despre care nimeni nu a spus până acum că este incoerentă, dimpotrivă, am avut semnale că este suficient de clară să o înțeleagă și un nespecialist. Deci, nu mai are rost să comentez conceptul dvs „de-a valma” și, dacă veți relua capitolul cu atenție, veți observa că totul are noimă, chiar dacă este pe scurt. „Indicarea vagă a paginilor care m-au inspirat” (34, 36, 37, 38, 40, 41, 42, 43) este de fapt foarte precisă, nu mai știu ce vreți să spuneți, că doar am indicat paginile de fiecare dată. Poate formulări obișnuite în practica editorială precum op. cit. sau ibidem v-au creat confuzie.
Tot la acest capitol, îmi reproșați lipsa citatelor; sunt un om care utilizează în general multe citate; totuși, în lucrările de logică, dacă nu le consider necesare, adică pot prezenta o teorie fără ajutorul lor, dar cu trimiterile de rigoare, renunț cu bucurie la acestea.
Capitolul 2, consacrat teoriei lui Bochenski. Vă atrag atenția că am precizat paginile la care fac referire în prezentarea ideilor lui Bochenski la începutul fiecărui subcapitol. Am considerat că este o procedură simplificată, pentru a nu încărca prea mult textul cu note de subsol. Notele de subsol mai apar doar unde am considerat absolut necesar a fi puse. Mimetismul la care vă referiți este în fapt o prezentare fidelă, așa cum este firesc, a teoriei bochenskiene (care, totuși, a fost redată de acesta și în alte lucrări, precum The Logic of Religion). Așa consider eu că trebuie prezentată o teorie, cât mai fidel, măcar pentru obiectivitate. Totuși, am ghilimele, ori de câte ori nu am fost eu însumi. Subcapitolele 2.1. și 2.2 reprezintă în mare parte o preluare a ideilor bochenskiene, cu mici amendamente, așa cum ar fi ideea reflexivității, așa cum dvs înșivă ați observat.
Da, am preluat unele exemple, formule din Bochenski, fără ghilimele, dar în logică, știți foarte bine (sau nu?…), există obișnuința de a prelua formule sau chiar exemple fără a se pune între ghilimele, precizându-se autorul de la care ai preluat. Am preluat inclusiv „triunghiul” de care vorbiți, care este o schemă și care nu se pune între ghilimele.
Am preluat și ceea ce Bochenski numește propoziții, teze (cele numerotate cu cifre romane), dar le-am redat cu italice (nu neapărat cu ghilimele), precizând ori de câte ori a fost cazul dacă am intervenit eu personal, – restul, toată lumea înțelege – sunt ale lui Bochenski. Iar dacă am folosit expresii precum „susținem teza” sau „propunem teza”, a fost pentru a mă ralia punctului de vedere susținut de Bochenski.
Vă mai referiți la pasaje care au fost preluate ca atare din cartea lui Bochenski (cele de la pag 72, 73); există ghilimele! Aici sunt niște citate – ceea ce dvs numiți „a privi în oglindă”. Nu am făcut trimiterea exactă, dar cititorul le poate identifica în textul bochenskian prin nota pusă la începutul subcapitolului; este totuși foarte simplu. Ca să nu mai vorbim că la primul capitol mă dojeneați că nu am citate, acum când apar îmi vorbiți de texte „în oglindă”.
Oricum, nu cred că acestei cărți i se potriveau atributele de mimetism sau pagini oglindite, nu mai știu exact cum ziceți dvs.
Subcapitolul 2.3, Semnificația logico-epistemică a autorității, la care dvs nu mai faceți referire (ar fi trebuit să citiți toată cartea), reprezintă cu adevărat ceea ce am avut eu de completat la teoria lui Bochenski: identificarea principiului autorității în unele dialoguri ale lui Platon, raportarea problemei autorității la unele teorii sau domenii, dificultățile rămase în chestiunea autorității epistemice, sistemul formal al autorității epistemice (un sistem axiomatic în logică bivalentă cu o perfectă coerență internă).
Este o carte în limbajul simplu al filosofiei analitice, așa cum a scris și Bochenski atâtea cărți de succes, motiv pentru care pare a avea un stil ușor infantil. A nu se confunda simplitatea și claritatea, cu superficialitatea. Legat de pedanteria trimiterilor bibliografice, vreau să vă reamintesc că Bochenski însuși nu folosește deloc trimiteri în cartea sa despre autoritate, atâta timp cât menționează un autor sau chiar o orientare logică sau filosofică.
În fine, stimate dle profesor, nu vreau să mă gândesc la alte motive pentru care ați făcut acest demers (adică elaborarea acestei recenzii descalificante pentru dvs), dar, acum că m-ați provocat, aș vrea pe viitor să vă arăt cum se scrie o recenzie negativă din punct de vedere științific – fără ironii de proastă calitate, fără referiri la trimiteri bibliografice vagi și fără atacuri în subtext la alte persoane sau edituri.
Marius Dobre
Daca citea mai atent, recenzorul descoperea si capitolul in care autorul propune un sistem axiomatic original, adică elaborat chiar de autor. E, de altfel, partea fundamentala a cartii, dar numai pentru specialisti, nu pentru recenzorii grabiti, care cauta nos in papura…
Pe scurt, recomand recenzorului sa reia lectura cartii…
chiar *oameni* &pan *chiar licee*!
Felicit, Redactzia, pentru al fi \\\’\\\’pus\\\’\\\’, pe-acest autor, pa *chiar prima pagina*!
Ca, mai muuultzi da pantre *noi*, ne chiar saturaram – mda, de *platitudini* puse, cu phamphara, pa chiar acilea…
Cu drag, tuturor,
Nea Marin
Majoritatea celor din generaţia tânără şi din cea mijlocie, care pretind că se ocupă cu Filosofia, sunt de fapt nişte bieţi compilatori ai unor autori din Occident/SUA, care autori, la rândul lor, nu au nici o legătură cu Filosofia. După părerea mea, nu poţi nici învăţa şi nici face Filosofie, făcând abstracţie de Istoria Filosofiei.
Omul ‘recent’ (daca nu chiar ‘nou’) are autoritatea ca model de plagiat. Ce semnalati este deci ‘o teorie logica asupra autoritatii’ !