„Prin sticla murdară a paharului“
- 24-07-2008
- Nr. 433
-
Şerban AXINTE
- Literatură
- 1 Comentarii
Numele lui Dan Sociu a început să fie pomenit în revistele literare înainte ca acesta să publice primul său volum, borcane bine legate, bani pentru încă o săptămînă (Junimea, Iaşi, 2002). Poezia lui, uşor atipică pentru ceea ce se practicase pînă atunci, a fost „prizată“ cu entuziasm în cercurile ieşene care s-au grăbit să-l adopte fără rezerve pe scriitorul venit de la Botoşani. Merită amintite lecturile „performate“ în cadrul întîlnirilor organizate de Club 8, gruparea literară ce a contat pentru autor cu asupră de măsură în anii premergători debutului. De altfel, cea mai importantă antologie literară publicată la Iaşi după 1989, oZone friendly, a fost numită astfel după un text de Dan Sociu. În scurt timp, succesul literar al scriitorului despre care vorbim s-a generalizat, fiind considerat, aproape unanim, unul dintre cei mai buni poeţi ai tinerei generaţii. Din acest motiv, apariţia volumului Urbancolia (Polirom, 2008) nu are cum să ne lase indiferenţi, mai ales că autorul vrea să demonstreze implicit că talentul său literar, confirmat în poezie, rămîne acelaşi şi în paradigma genului epic. Dacă reuşeşte sau nu să ne convingă de acest lucru rămîne de văzut în cele ce urmează. Trebuie să spunem din capul locului că […]
acesta nu este un articol ci o insiruire de absurdidsti semidocte ale unui june usor imbecil