La Palatul Regal din Bruxelles a fost organizată, în timpul verii lui 2017 – atunci cînd edificiul este deschis publicului, între 22 iulie și 3 septembrie –, expoziția Karel van Vlaanderen: Prinț – Regent – Artist. Dedicată unuia dintre membrii familiei regale dotat cu mult talent și pasiune pentru artele plastice, manifestarea contura o personalitate puternică, atrăgătoare, complexă, misterioasă, puțin controversată din punct de vedere politic, dar care și-a spălat păcatele prin arta pe care a slujit-o cu multă asiduitate.
Prințul Charles (1903-1983) – sau Karel, în valonă – era al doilea fiu al Regelui Albert I (1875-1934) și fratele Regelui Leopold al III-lea (1901-1983). Tatăl său fusese numit de supușii săi și de întreaga Europă „regele soldat“, pentru bărbăția și hotărîrea cu care luptase pentru apărarea țării sale în vremea Marelui Război, atunci cînd trupele germane, decise a lovi în plin Franța, atacaseră mai întîi Belgia, sperînd că aceasta va ceda foarte repede. Dar mica armată belgiană a rezistat cu îndîrjire năvălitorilor, iar familia regală a dat un admirabil exemplu de patriotism. În copilărie, Karel primise o educație princiară, la fel ca toţi cei cu sînge albastru: studiase limbi străine, literatură, artele frumoase, arta militară – trăind din plin privațiunile și ororile războiului, în pofida faptului că era vlăstar regal. Ca orice principe din acele vremuri, avea mai multe nume decît muritorii de rînd: Charles Théodore Henri Antoine Meinard de Saxe-Coburg-Gotha, Prinț de Belgia, Conte de Flandra.
În istorie sînt cunoscuți destui suverani cu aplicații în zona artelor: Ludovic al XIV-lea era un grațios balerin și-și impunea gustul și ideile în scenografia spectacolelor ce se dădeau la curtea sa; Friedrich cel Mare era un pasionat și talentat flautist, Rudolf al II-lea, marele colecționar de artă, era, putem spune în termenii de azi, un priceput designer de interioare, prin gustul cu care alegea operele ce-i decorau reședința din Praga; Franz Joseph I și fratele său, Maximilian I al Mexicului, desenau cu ușurință și cu plăcere în timpul liber; Regina Elisabeta a României era poetă, dramaturg, pictoriță, compozitoare și excelentă interpretă la pian, orgă sau harpă, iar în zilele noastre, M.S. Regina Margrethe a II-a a Danemarcei este o plasticiană recunoscută pentru creațiile sale. Alăturarea acestor două calități, de prinț și plastician, este evocată de cîteva creații lirice foarte cunoscute precum operetele Țar și teslar a lui Gustav Albert Lötzing și Prințul student de Sigmund Romberger, după piesa Haidelbergul de altădată de Wilhelm Meyer-Förster.
La maturitate, Prințul Charles nu a scăpat de un nou conflict armat, în care a devenit, prin forța lucrurilor, erou principal: cînd Belgia a fost din nou agresată de trupele celui de-Al Treilea Reich, pe 10 mai 1940, nu a putut opune rezistență și, după 18 zile, a depus armele. Charles era atunci colonel, atașat la Cartierul General. Fratele său, Regele Leopold al III-lea, a fost deportat de ocupanți. Prințul Charles a rămas un an în Bruxelles, dar în 1944 s-a ascuns în Ardeni. Cînd, în același an, țara sa a fost eliberată, a devenit regent în absența fratelui, care a revenit abia în 1950. În interval de şase ani, el a asigurat continuitatea vieții parlamentare a Belgiei, care era o monarhie constituțională. În tot acest interval, a purtat constant uniforma militară a rangului său de general locotenent, iar cînd a făcut o vizită în Africa, în Congo Belgian, a îmbrăcat o uniformă albă, de vară, și pe cap a avut cască colonială, potrivită pentru temperaturile ridicate din acel ținut. Ambele ținute erau expuse într-o vitrină.
După ce rolul său de regent s-a încheiat, la întoarcerea din exil a fratelui mai mare, Regele Leopold al III-lea, Prințul Charles s-a retras în localitatea Raversijde, în preajma stațiunii Ostende de la malul mării. Acolo s-a dedicat exclusiv artei. L-a avut ca principal îndrumător pe pictorul Alfred Bastien, care l-a îndemnat să-și facă zilnic un autoportret. De aceea au rămas multe imagini surprinzînd trăsăturile prințului-artist trasate în creion, cărbune, tuș, acuarelă, guașă sau ulei. A fost atras în mod special de fizionomiile umane, fie de a sa, fie de a altora. Era un admirabil portretist psiholog, care glisa de la studiul academic, extrem de individualizat, și schița sintetică pînă la sărăcia mijloacelor de expresie, rezumate la cîteva linii. În 1955, vizitînd Catalonia, a ajuns la Cadaques, unde l-a întîlnit pe Salvador Dali, căruia s-a încumetat să-i schiţeze profilul, marele pictor suprarealist apreciindu-l și tratîndu-l colegial. Împreună cu Bastien a abordat tema biblică a lui Adam și a Evei, pe care a tratat-o în mai multe variante și tehnici. I-a plăcut și peisajul, lucrînd cu frenezie în plein air. Bastien s-a stabilit și el în Raversijde, spre a fi mai aproape de princiarul său elev.
O vreme a locuit în Franța, la Paris sau Nisa, unde s-a împrietenit cu mulți artiști. La Nisa l‑a cunoscut pe conaționalul Frans Masereel, pictor și xilogravor, pe care l-a frecventat cu asiduitate. În 1974 a lucrat adesea în atelierul pictorului suprarealist belgian Paul Delvaux; pe spatele unora dintre picturile din acea vreme a scris: „apreciat de Delvaux“. Se împrietenise și cu alți suprarealiști, precum Félix Labisse și Leonor Fini, deși el nu a fost contaminat de onirismul plastic al acestora. Mai degrabă a fost afectat, într-o perioadă, de abstracționism. Cu sinceritate, artistul princiar își explica acele evadări din realism: „Abstracțiunea vine la tine ca o pisică. Se bagă în tine. De cîte ori sînt îmboldit să lucrez abstract, nu ezit vreodată să reprezint ceea ce simt“. Cînd lucra abstract, pendula între sintaxa plastică a lui Kandinsky și aceea a lui Klee ori Miró. Dar, pe lîngă cei menționați, plasticieni „serioși“, după părerea amatorilor de artă, prințul Charles a fost apropiat și de doi autori de benzi desenate – gen considerat minor pînă nu demult –, anume, Hergé și Edgar P. Jacobs.
Merită spus cîte ceva şi despre semnăturile folosite de-a lungul carierei sale plastice. În tinerețe, pe lucrări, așternea inițialele CT, care veneau de la prenumele sale Charles Théodore sau simplu Ch. Alteori semna HRH, de la His Royal Highness (Înălțimea Sa Regală). Pentru scurt timp, în 1950, a folosit pseudonimul Eddie Sevar, o anagramă a numelui localității în care trăia, Raversijde. Începînd cu anul 1973, a semnat Karel van Vlaanderen (Carol de Flandra), creîndu-și o siglă în care se împleteau inițialele K și V, încadrate de anul execuției picturii. Sub acest nume a expus de 25 de ori în ultimii săi opt ani de viață. Își lăsase barbă – care era de o nuanță blond roșcat – și la vernisaje îmbrăca un costum din catifea roșie.
După o viață de militar și om de stat angajat în administrarea țării sale în vremuri de restriște, pictura a venit ca o eliberare de toate convențiile politico-diplomatice și ale protocolului riguros al curții. Prințul Charles s-a abandonat creației artistice și a lăsat o operă pe care ar putea-o invidia chiar şi plasticienii profesioniști. În a doua parte a vieții s-a considerat doar pictor și regreta că trebuie să poarte încă povara sîngelui albastru al nașterii sale atunci cînd mărturisea: „Sînt un artist care are nefericirea de a fi prinț“.