Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Prinţesa surîsului
Sandra GĂTEJEANU – Margareta – Mărturia unui sfert de veac regal
- 24-04-2015
- Nr. 769
-
Radu Călin CRISTEA
- PORTRET
- 18 Comentarii
Este uşor să te pregăteşti să scrii despre Prinţesa Margareta. Vorbele vin bucuroase către tine şi se şterg de uzura cotidiană, frazele alunecă şi se îmbie unele pe altele, imaginarul se scutură de pulsiunile realităţii imediate şi un suflu de bunătate coboară parcă de la sine, ca un duh curat ivit din seninuri, care îţi pătrunde în piele, în oase, în sînge, pentru a se aşeza acolo unde îi este locul: în suflet. Greu este să începi să scrii despre Prinţesa Margareta. Ca unul care, cam de cînd mă ştiu, trag la galerele scrisului, îmi descopăr o identitate neaşteptată încă de la primele palpări de tastatură. Ori de cîte ori mă încumet să scriu despre Prinţesa Margareta mă trezesc devenind un colector de epitete: regal, unic, sobru, uman, sincer, discret, românesc, loial, feminin, statornic, direct, ospitalier, solar, sportiv, spiritual şi uite aşa, sub această bură căzută din neştiute văzduhuri, îmi văd prefigurate istorisirile despre Prinţesa Margareta. Sînt prins în ţesătura cuvintelor, dar e o plasă moale, de fluturi. M-aş lăsa scris de aceste cuvinte. Îmi vine în minte Joseph Grand, personajul din Ciuma lui Albert Camus, care, într-o viaţă întreagă, a scris/a fost scris de o singură propoziţie: Par une […]
Iau de bună speranța regaliștilor noștri, în misiunea salvatoare a Casei Regale de România. Evident, nu mă interesează falșii regaliști – oportuniști ori doar snobi care clamează nevoia de regalitate, ori din meschine interese pesonale (măcar o medalie regală, acolo) ori din mimetism anticomunist. Cel puțin în ultimul caz, afirmația că republicanii-s îndatorați ideologic comunismului e aberație și-atît.
Și mă-ntreb dacă regaliștii noștri observă că regalitatea este – pe plan european – doar o formă de conservare a unor valori perene ale națiunilor respective, iar nu salvatoarele acestora. Oare termenul ”monarhie constituțională” le spune ceva despre puterea decizională a regalității? Despre capacitatea unei monarhii actuale de a salva o națiune aflată-n pericol, oricare-ar fi acela?
Dar natura și rostul ”Discursului Tronului” le-o fi spunînd că acela este programul politic al puterii executive din țara respectivă? Una alesasă prin sufragiu universal, liber, direct?
Dac-ar înțelege corect măcar acestea, ar putea vedea că regalitatea e un lux pe care nu orice națiune și-l poate permite. Și că forța regalității vine din continuitate neîntreruptă, acționînd ca tradiție din cele definind viața istorică a unei națiuni. Simplificînd, ca un blazon pe care scrie Noblesse oblige. Exigență valabilă și pentru casa regală respectivă, și pentru națiunea care-și dorește s-o păstreze. Căci vedem că e de ajuns o-ntîmplare nefericită ”la Curte” pentru ca-n țara aceleia să se pună instant problema abandonării regalității, să se ridice glasul celor care socotesc regalitatea un lux dacă nu inutil, oricum prea costisitor.
Și mai rău e-n situația în care cursul regalității a fost întrerupt pe o perioadă îndelungată, și-apoi reluat – ca-n Spania. Unde vedem că regalitatea și-a și făcut datoria, în ce privește împăcarea istorică a foștilor inamici din războiul civil și din perioada franchistă, dar și-a și-ncheiat misiunea de vreme ce situația economică-i precară spre sumbră, iar conduita unora din membrii Casei Regale-i subiect de critică – aspră, uneori.
Mai elcoventă de-atît e situația monarhiei britanice. Operațiunea de-mprospătare a sîngelui albastru a adus complicații nebănuite, culminînd cu tragica – și pe-alocuri, soridida – istorie a Prințesei Diana. Perseverînd pe-această linie, viitorul monarhiei britanice e privit cu scepticism, astfel încît Prințul Charles e-n stand by de-o viață, aproape, în timp ce nonagenara sa mamă pur și simplu nu se poate retrage deși Regina Ana era demult pensionară, la aceeași vîrstă.
La noi, Fenomenul Piața Universității – ”Golaniada” – a lansat sloganul Monarhia salvează România. La 25 de ani de-atunci, se vede cu ochiul liber că România s-a putut salva fără a redeveni stat monarhic. În fond, ce-ar fi putut face mai mult Mihai I, în anii ‘990, decît putuse-n anii ‘940? Iar ce-a putut face-n acei ani rămîne o problemă netranșată istoric: a salvat România Mare sau a trădat-o – și-ncă-n două rînduri, prin decapitarea armatei române aflate-n grea-ncleștare cu Armata Roșie, și prin abdicare?
Dincolo de partizanat ori speculație contrafactuală, rămîne realitatea istorică: Monarhia n-a salvat România de comunism. După cum s-a văzut în 1989, nici n-a eliberat-o de.
Sînt argumente puternice în favoarea ideii că soarta României era pecetluită încă de la Yalta. Că, astfel, rolul Regelui era dinainte scris – trebuia să iasă din scenă abia după ce rostise un discurs semnificativ – și cu urmări tragice pentru Armata Regală, pentru întreaga națiune. Dar nu e vorba despre o persoană – puternică ori slabă, inspirată ori nu. Nici de a-i pune la-ndoială devotamentul față de Regatul România Mare. Despre misiunea salvatoare a monrahiei este. Or, așa ceva nu există, ”Unsul lui Dumnezeu” e prizonierul istoriei omenirii, una-n care monarhia e formă de conservare a unui tip de stat, nu de salvare a acestuia.
Sloganul Golaniadei s-a metamorfozat în convingerea unora – relativ puțini dar tenaci – că monarhia ar fi șters urmele și urmările comunismului, c-ar fi refăcut fibra morală românească, astfel încît România să nu devină etalonul coruției și incompetenței, în UE.
În ce privește urmele comunismului, misiunea a fost îndeplinită și-n lipsa aportului monarhiei, ba chiar cu asupra de măsură, România ajungînd la o stare de subdezvoltare economică mai rea chiar decît în interbelic. Industria ”comunistă” a fost demolată, agricultura ”socialistă” a dispărut, țara trăiește pe datorie și din import – inclusiv de produse alimentare. Idioțenie, vorba unui demnitar norvegian: o țară – care poate hrăni o populație de 5 ori mai mare decît are – ajunge să importe 3/4 din produsele alimentare necesare.
Cît privește refacerea fibrei morale a națiunii noastre, nu ne putem decît iluziona-n această privință, din pragmaticul motiv că prosperitatea economică-i cheia sănătății oricărei națiuni. E aproape imposibil de imaginat cum ar fi reușit monarhia să asigure așa ceva.
În acest punct, apare marea problemă a monarhiștilor noștri: MS Mihai I e nonagenar, a renunțat la ideea revenirii pe tron, desemnînd-o ca succesoare – just in case – pe AS Princpesa Margareta. Fastidioasă întreprindere dar cu urmări din cele mai bizare, în planul imaginii Casei Regale: azi, AS Principesa Margareta e creditată cu misiunea salvării României. Ce anume o recomandă pentru așa uriașă misiune? Citiți-l pe Radu-Călin Cristea, să vă faceți o idee.
O notă nouă, în relațiile statului român cu Casa Regală de România, a adus-o conduita curteniroare a președintelui Iohannis, față de aceasta. Dacă nu cumva Herr își propune – ca și Emil Constantinescu, la vremea sa – transferarea prerogativelor sale asupra AS Principesa Margareta, atunci e vorba de doar politica-i de distanțare față de cea a predecesorului său, și-n această privință. Adică, de un gest politic a cărui semnificație-i mult mai puțin decît speră regaliștii noștri.
Iar dac-ar avea porniri monarhiste, Herr ar trebui să poată obține o altă constituție – și-ncă una radical diferită de cea actuală. Or, din cît se vede, nici măcar modificarea actualei, într-o formă oarecum dar nu cine știe ce diferită de cea actuală, nu poate obține de la ”clasa politică”.
Toate acestea ne spun și că efortul unora de a-i clădi un piedestal MS Principesa Margareta sînt sortite eșecului. Iar felul în care-nțeleg unii – ca RCC – să contribuie la asta duce la ridicol. Ce-i drept nu-i păcat, ridicolul mai curînd amuză decît scandalizează – iar noi, românii, murim de dragul ne-a amuza, de cînd ne știm.
Nimeni nu doreste sa le faca vreun rau urmasilor regilor Romaniei, insa, din punct de vedere legal, ei au aceleasi drepturi si obligatii ca si ceilalti cetateni. Numai Parlamentul Romaniei, in calitate de mandatar al suveranitatii nationale, poate autoriza, prin lege organica, o persoana fizica sau juridica sa includa in denumirea sa numele de identificare al unui stat suveran si independent -ROMANIA. Incalcarea acestei obligatii reprezinta o actiune de natura sa stirbeasca autoritatea statului roman ,credibilitatea sa pe plan intern si international astfel ca autorii ar trebui sa dea socoteala in fata instantei penale. Legea trebuie respectata de toata lumea iar cei care se pretind a fi descendenti cu sange regal nu ar trebui sa fie considerati niste exceptii. Intr-un stat civilizat ,legea trebuie sa fie criteriul la care se raporteaza toti subiectii de drept si nu cutumele medievale
Eu zic sa-i si ghilotinam pe toti ca asa se intimpla pe la casele regale. Intr-o saptamina ne mestereste Iohannis o ghilotina nou-noutza, ca la scule si chestii din astea manufacturate se pricepe.
Cand e vorba de Reegalitate, de Monarhia romaneasca, iese otrava din ramasitele comuniste, ca uleiul care incearca sa unga incheieturile ruginite ale fostului regim inept comunist, care ne-a stalcit rau fiinta nationala … sa speram ca intr-o buna zi ne vom vindeca cu adevarat.
Romania este un stat suveran si independent. De aceea, nimeni nu isi poate aroga titlul de „rege al Romaniei” sau „Principe al Romaniei” decat daca a obtinut acest drept printr-o lege votata de Parlamentul Romaniei. Daca am fi niste cetateni responsabili si constienti de drepturile lor, ar trebui sa ne adunam si sa facem plangere penala la Parchet impotriva lui Paul „al Romaniei”, Nicolae „al Romaniei” ,Margareta „a Romaniei” etc pentru fals privind identitatea si batjocorirea insemnelor nationale
greu de crezut că lucid, van kiparos și InimăRea se vor regăsi pe aceeași bandă (de circulație a … crezului antimonarhic, personal, pe cel puțin unul dintre ei îl credeam monarhist convins, dar poate doar personajul cărții le place mai puțin)
în rest, ca unul de stînga, citesc cu luare-aminte ultima frază scrisă de dl N Mussu
Biet conţopist municipal, ducând o existenţă cenuşie şi rutinieră de holtei, acest mic Grand (al lui Albert Camus) are un mare vis: scrierea unui roman de geniu, după a cărui lectură editoru-i să exclame entuziast, în plen: „Domnilor, jos pălăria!” De obârşie din Montélimar, el amestecă provincialismele hilare cu cele mai stereotipe expresii răsuflate: „o vreme de vis”, „un ecleraj feeric”, – ceea ce caută mereu, ca orice autentic scriitor, fiind cuvântul potrivit. Negăsindu-l, Joseph Grand o tot ia da capo, după canonul lui Sisif, – astfel că romanu-i se compune dintr-o unică frază incipientă, şi anume: „Par une belle matinée du mois de mai, une élégante amazone parcourait, sur une superbe jument aLEZAne, LES Allées [s. m.] fleuries du Bois de Boulogne.” Cu oleacă de imaginaţie te-ai putea crede-n Marcel Proust, atunci când Odette e salutată, pe una din aleile din Bois, de către prinţul de Sagan, – cu deosebirea că acesta e călăreţul, iar nu ea. Remaniabilă la infinit, într-o versiune, alta, fraza are parte de câteva imperceptibile modificări: „svelte [amazone]” în loc de „élégante” sau „matinée de mai” în loc de „matinée du mois de mai”. – Cu care, mă grăbesc s-o iau din loc, pe, vorba lui Victor Hugo „mon agile alezan”, adicătelea „sprinten roib”.
bebe: D-le dragă, nu sînt antimonarhism, n-are ce urla în mine. Nu-i musai să fii antimonarhist dacă ești republican decît dacă-i vreun război civil pe chestia asta. Altminteri, respect statele monarhice. Sigur, dac-aș lua exemplul Norvegiei, cu-amîndouă mîinile aș fi monarhist – la vot. Dar nu cred că regalitatea-i responsabilă de splendoarea-n care trăiesc norvegienii, e doar responsabilă – adică-și vede de misia-i constituțională.
În ce privește restituirea, e de discutat. Bref, Ilici a dat – că nu dădea de la el – ca să scape de stigmatul mineriadelor. De scăpat, n-a scăpat dar – de dat – a dat.
După unii autori, restituirea in integrum e non sens. După alții, e departe de ce-ar fi trebuit. După ce s-a-ntîmplat pe la noi, a fost jaf în toată regula – tot ce-seamnă restituirea, nu mă refer la ce-a primit Casa Regală de România. Deși, mă bate gîndul că, dacă n-a deschis, măcar a netezit drumul spre imensele fraude de care ne minunăm acum.
După mine, Mihai I a abdicat, și-a negociat abdicarea, a plecat cu ce-a plecat și nu mai trebuia să aibă obrazul de a cere restituire. Din atitudinea Casei Regale de România, în chestiunea restituirii, a lipsit eleganța.
”Să mă explic”, vorba lui ioncristoiu: Avea sens restituirea dacă România avea șansa de a redeveni regat. Cum nu există șansa asta – cel puțin, într-un viitor previzibil – Casa Regală de România s-a comportat ca un negustor – a negociat mizînd pe dorința Țării de a intra-n NATO și UE.
Ce nu știu – dar aș vrea să – este din ce venituri reușește CSR să-ntrețină domeniile restituite. O fi, pe undeva, o prevedere în acest sens – că nu-i văd pe membrii Casei practicînd turismul regal.
Dreptu-i, RCC o vede pe Principesa Margareta trudind. Cred că-și face bine treaba, de vreme ce le merge de minune.
Unde-i RCC ridicol – cu părere de rău am spus-o dar n-am avut încotro – e acolo unde vede minunăția unei femei între două vîrste, care acceptă o mezalianță pentru a putea beneficia de o formă de restituire. După mine, personajul Madamme Sans-Gene e o doamnă pe lîngă Principesa Margareta.
Spun și de ce: spălătoreasa a ajuns contesă datorită bărbatului ei, care-a devenit mare general – ajuns aristocrat al Imperiului lui Bonaparte. Principesa și-a luat un sublocotenent în rezervă – ajuns colonel dacă nu și general, că totul se poate-n Românika – doar ca să se-mpămîntenească.
Dar cea mai reușită scamatorie cu regalități e acolo unde Mihai I a instituit Casa de România: un rege fără regat dar cu o casă regală al cărei întîistătător este.
Problemă de identitate: Ferdinand n-a avut-o – deși repudiat de Hohenzollerni; nici Carol II n-a avut-o – era rege, nu-l interesa. Nici Mihai I n-a avut-o dar i-a trebuit o justificare – după 50 de ani de exil – pentru a putea beneficia de restituire.
Restul vine din povești de adormit copiii.
Ce nu-nțeleg ”regaliștii” – un fel de somnambuli – e că darul lui Ilici a fost otrăvit. S-a dus dracu onorabilitatea CSR, cînd a acceptat măritișul Margaretei, cu Duda.
Nu c-aș avea ceva cu omu’. La cum arată, e clar că s-a sacrificat pentru Țară.
Băsescu era prietenul Marelui Licurici, iar Iohannis confunda Marea Mediterana cu Marea Neagra. Mari conducatori are tara noastra, exact cei pe care ii merita. Asa ca nu m-ar lua chiar cu greturi cind vorbim de monarhie, inclusiv de viitorul acesteia. Sa speram intr-un soc pozitiv produs de clasa politica impotriva propriilor privilegii? Nu vad cum. Se va schimba in esenta ei clasa politica daca se va reveni la votul pe liste in dauna unanim laudatului uninominal? Nici asta nu cred. Monarhia ar putea sa fie necesara pentru a aduce ordine, prestigiu si repere morale intr-o clasa conducatoare stigmatizata de coruptie endemica. Nu-mi pun problema cum si cind ne-am putea intoarce la monarhie, dar sunt convins ca acest pas ne-ar face foarte bine. Ar trebui dezbateri foarte serioase. Din ce vad eu despre monarhie vorbesc mai mult cei cei de la extrema – monarhistii si antimonarhistii fanatici. Sunt discutii care doar zapacesc lumea.
d-na avocat Gatejan scrie o carte laudativa despre printesa Margareta intra in obligatiile sale de angajat al Casei Regale . Totul este firesc: faci ce spune si ce doreste stapanul.
Consider articolul d-lui RCC ca un gest de amabilitate fata de d-na Gatejan si cam atat. Vaz ca s-au repezit cativa monarhisti sa aplaude. E dreptul lor , dar si al meu de a fi republican. Hai sa fim seriosi , sa apreciem cu masura valoarea cuplului regal mostenitor , precum si asteptarile Casei de a guverna Romania. Cat despre retrocedarile facute regelui Mihai cred ca ar fi mai corecta formula „i s-au dat”.Imobilele care nu sunt intretinute o lunga perioada devin ruine , or comunistii , asa rai cum au fost , le-au intretinut.
Este adevarat ca multi politicieni , procentul e scandalos de mare , sunt niste hoti , profitori , unsi cu toate alifiile si in plus si incompetenti , insa noi trebuie sa-i punem la locul care-l merita si recuperate de la vinovati pagubele produse.
Poate ca aluatul pe care Casa Regala il dospeste pentru guvernare ar trebui atent supravegheat pentru ca asteptarea poate fi cat o eternitate.
Uite ca am ratat sa fiu nepotul Anei Pauker desi am cunoscut-o pe Tania ca foarte respectata profesoara de rusa la „Lazar” – eu eram intr-o clasa paralela. Te asigur ca intre Tania Bratescu Pauker si persoana de sprijin al secu actorash ratat Duda e o oarescare diferenta dpdv intelectual si mai ales moral
Că rău te mai enervași, neicusorule! Urlă antimonarhismul din mneata. Ia-o mai ușurel să nu care cumva să pățești ceva de inimă rea. Comiți erori, ca orice cap prea înfierbântat. Zici că pe prințesă ”am înzestrat-o și am căpătuit-o”, că i-am dat ”castele, palate, păduri și-o cruce de român (!)”. Asta e gândirea comuniștilor și a securiștilor de la P. Groza încoace. Brava! Ceea ce nu vreți alde voi să acceptați ține de adevărul purissim: Margaretei (mai exact – Regelui) nu i s-a dat, ci i s-a restituit parțial din ce i se luase cu japca de strămoșii voștri Luca, Pauker și cu Dej. De ce sunteți atît de nesimțitoriu la chestii evidente? Repede deveniți vulgărel și, ca văr’ tu lucid, o trîntiți cu m-me Duda. Nu-i frumos, mă băieți! Mai lăsați și voi armamentul la rastel și pregătiți-vă de 10 mai, că tocmai trecu parlamentul ziua asta între sărbătorile legale. Să trăiți bine la nesfârșit!
….zicerea corecta este „noblisse oblege”.
N-am mai citit ceva așa grețos, de pe vremea Omagiului.
”Această ființă cu-adevărat minunată” e măritată cu Duda. Și-a venit în Țară, ca să ne-nvețe cum să facem. Și-am făcut ce-am făcut, de-am și-nzestrat-o, și căpătuit-o.
Putem să ne fim recunoscători c-am fost atît de inspirați. Deși parcă văd că RCC ne susură diafan că Principesei trebuie să-i fim recunoscători fiindc-a acceptat castele, palate, păduri și-o cruce de român, cu grație regală.
Pînă-acum, credeam că un sexagenar se-acoperă de ridicol dacă se-mbată turtă ori se-amorezează de-o fătucă. Uite că se poate și ditirambic – poți să-nnebunești pe chestia asta!
Regele Mihai, în 2011, în Parlament: ”Politica este o sabie cu două tăişuri. Ea garantează democraţia şi libertăţile, dacă este practicată în respectul legii şi al instituţiilor. Politica poate însă aduce prejudicii cetăţeanului, dacă este aplicată în dispreţul eticii, personalizând puterea şi nesocotind rostul primordial al instituţiilor Statului”. À bon entendeur, salut !
Principesa Margareta a spus clar – noi suntem pregatiti, depinde de popor. Cam pe aici ne aflam. Nu prea avem noroc la Presedinti, fie au fost, de la Constantinescu incoace, hiperagitati, fie nici nu simti ca Romania are un sef al statului. Clar – monarhia constitutionala ar fi o solutie de tratat foarte serios. Mai lipsesc o scanteie, o flacara. Cind s-a pus problema popularitatii si increderii in personalitati, Regele Mihai a spart toate sondajele, deci un mare potential exista. Ar fi posibil ca ravagiile facute de justitie in clasa politica sa aiba o morala: ce e de facut cand multi dintre cei alesi de popor tradeaza increderea alegatorilor si devin corupti? Probabil ca trebuie schimbat intreg sistemul. Acela ar fi momentul cand lumea s-ar gandi la solutia revenirii la monarhie. Sunt convins ca tara ar fi pe maini bune.
Noblesse oblige.
Superb portret scris de un scriitor cu pana usoara. De multa vreme n-am mai citit o potrivire atit de frumoasa a cuvintelor. Portretul are tot ce-i trebuie, echilibru, sobrietate, caldura. L-am citit de trei ori si am trait aceeasi delectare.