Problema refugiaţilor din Orient şi disputa filioque

Disputele privind refugiaţii din Orient, în special pe cei proveniţi din Siria şi care folosesc aşa-numita rută balcanică spre Europa vestică, sînt o dovadă a atitudinii antidemocratice pe care unii reprezentaţi ai radicalismului ortodoxist o promovează. În acest context particular, sensul prevederilor din atît de disputata lege 217 capătă o altă perspectivă. Şi nu doar pentru că reacţia antisemită virulentă, camuflată în anticomunism (precum atacurile imunde la adresa lui Alexandru Florian, directorul Institutului pentru Studierea Holocaustului – Elie Wiesel, prezentat ca fiul unui propagandist stalinist, deşi tatăl său a fost unul din supravieţuitorii „trenului groazei“), ci pentru că radicalismul ortodoxist, într-o bună tradiţie legionară, a fost resuscitat, alături de alte stereotipuri xenofobe şi rasiste, pentru a refuza, de principiu, găzduirea refugiaţilor sirieni prezentaţi ca invadatori islamişti. Formulele antisemitismului clasic folosite împotriva invaziei „evreilor“ în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi în prima jumătate a secolului al XX-lea au fost resuscitate pentru a justifica o atitudine deschis antidemocratică şi antieuropeană, şi, în esenţă, profund anticreştină. În faţa unei probleme principiale, politicieni ambiţioşi, lipsiţi de principii, de scrupule şi de cultură generală, aici sau aiurea, au promovat, direct sau indirect, islamofobia, rasismul şi xenofobia. Iar una din principalele acuze la […]