Profesori, elevi, absolvenţi despre studiul limbilor clasice
Premii obţinute de elevi români la concursuri internaţionale
- 05-07-2013
- Nr. 680
-
Florentina NECULAU
- ÎN DEZBATERE
- 0 Comentarii
Aşa să ne călăuzească Minerva! În cariera didactică am avut fericita ocazie de a însoţi, de trei ori, lotul olimpic naţional la prestigioasele concursuri internaţionale Ciceronianum, Horatianum şi Ovidianum, concursuri care reunesc, în Italia, la Arpino, la Venosa ori la Sulmona, liceeni din majoritatea statelor Europei, cei mai buni şi mai pasionaţi cunoscători ai limbii şi literaturii latine, respectiv ai operelor autorilor Cicero, Horatius şi Ovidius. Lotul olimpic naţional al României se constituie, pentru fiecare dintre cele trei concursuri internaţionale sus-menţionate, în urma unei selecţii extrem de riguroase, organizate de Catedra de limbi clasice a Universităţii din Bucureşti. Pregătirea pentru competiţie se desăvîrşeşte printr-un „stagiu“ intensiv cu profesorii aceleiaşi catedre universitare. Cine sînt competitorii noştri? Liceeni pentru care studiul limbii latine nu este un supliciu, un sacrificiu – dimpotrivă, nu au atîta timp cît şi-ar dori ca să studieze. Ce le oferă planul-cadru al disciplinelor studiate la profilul umanist? Cîte o oră de limba latină, săptămînal, la clasele a IX-a, a X-a, a XII-a şi două ore la clasa a XI-a. Atît. Cum să ţii piept celorlalţi concurenţi care vin la aceste concursuri parcă dintr-o altă lume, o lume în care, în liceele cu profil umanist, latina şi greaca […]