Protest împotriva introducerii procedurii de declasare a monumentelor istorice
- 21-08-2008
- Nr. 437
-
Observator Cultural
- Actualitate
- 1 Comentarii
Asociaţia ARA a luat cunoştinţă de Ordinul ministrului Culturii şi Cultelor nr. 2260/2008, care introduce o nouă procedură privind monumentele istorice: „procedura de declasare de urgenţă“. Această procedură se aplică monumentelor istorice clasate, dar a căror „substanţă a fost alterată grav sau în cazuri de colaps“ (art. 24, Ordin nr. 2260, din 18 aprilie 2008, privind aprobarea Normelor metodologice de clasare şi inventariere a monumentelor istorice). Justificarea necesităţii acestei proceduri de urgenţă este inoperantă. În presă, ministerul justifică introducerea acestei proceduri prin necesitatea de a scoate de pe lista monumentelor istorice (de a declasa) monumentele istorice fizic dispărute, din cauze mai mult sau mai puţin cunoscute. Motivele invocate de minister în sensul unei aşa-zise necesităţi obiective de introducere a procedurii de declasare de urgenţă privind monumentele dispărute fizic sînt pure sofisme: dacă monumentul a dispărut fizic, urgenţa nu este justificată, iar dacă monumentul este „alterat grav“, răspunsul logic (legal) este cel al salvării sale prin lucrări de restaurare şi aplicare a sancţiunilor aferente, în nici un caz declasarea lui ca imobil ordinar, susceptibil de a face obiectul unor măsuri definitive, cum ar fi demolarea. În cazul monumentelor în stare de degradare gravă, singura urgenţă în interesul patrimoniului naţional o constituie […]
Daca e vorba de o „masura procedurala care sa permita declasarea rapida” (asa cum scrie in rapunsul sau ministerul) a unor cazuri de eroare din lista monumentelor aprobata in 1992, atunci trebuie ca aceasta masura procedurala sa nu aiba caracter general, ci sa constituie, in textul ordinului (sau al legii) un caz special cu referire clara la problema unei liste a monumentelor din 1992 cu greseli. Cat timp procedura de declasare de urgenta devine o procedura valabila in mod general (si nu doar referitoare la anumite corecturi din trecut, in cateva cazuri izolate), ea va putea fi utilizata gresit in viitor, indiferent de „bunele intentii” ale ministerului actual care a emis-o!
O lege nu se emite cu „bune-intentii”, ci cu o maxima ingradire a cazurilor in care ea poate fi folosita eronat. Dar, ca si in alte cazuri, legislatia romana este „specializata” in ambiguitate si in portite lasate libere coruptiei. Uneori ma intreb daca juristii care scriu legi in Romania stiu si altceva decat sa incurce lumea in vicii procedurale? daca au auzit de legi scrise exact si ne-echivoc, daca au auzit de un sistem juridic in care legile sunt lungi, compicate, stufoase, dar exacte, si nu scurte, cu putine articole, si profund inexacte! Toate comparatiile pe care am avut ocazia sa le fac, intre legi europene si legi romanesti, au fost in defavoarea celor din urma: fata de cele europene, cele romanesti erau ambigue si atat de inexacte, incat te puteai intreba unde le-a stat mintea celor care le-au scris. Lumea lui Caragiale traieste in continuare, inclusiv in corpusul romanesc de legi!