Provizoratul anilor romantici (I)

Au trecut 25 de ani de la căderea comunismului, dar analizele serioase, sistematice, cu privire la literatura şi – poate mai ales – la configuraţia, (re)poziţionările, mizele, dezbaterile, tensiunile, conflictele lumii literare (şi, mai larg, intelectuale) româneşti postdecembriste întîrzie să apară. Încep să apară, în schimb – şi acesta e un semn bun! –, scrieri cu caracter memorialistic despre perioada anilor ’90, despre iluziile, deziluziile, confuzia, marasmul, confruntările care au definit, în plan politic şi intelectual, acea epocă. După 1989, timp de aproape două decenii, capul de afiş l-au ţinut volumele nonficţionale ce dezvăluiau fie atmosfera şi traumele subsecvente „parantezei“ comuniste din dezvoltarea societăţii româneşti, fie – în tonuri mai mult ori mai puţin idilice – perioade anterioare instaurării comunismului, cu precădere interbelicul ori a doua jumătate a secolului al XIX-lea, cu prelungirile sale într-o fantasmatică Belle époque.   Între timp, ceea ce s-a întîmplat în Decembrie 1989 şi în lunile imediat următoare a devenit istorie. O istorie, e adevărat, nebuloasă. Nu ştim ce a fost atunci: revoluţie, „lovitură de stat“? Puse la cale cu sprijinul cui? Al unei Uniuni Sovietice aflate la crepuscul? Al Vestului dispus, în sfîrşit, să sfîşie Cortina de Fier şi să-şi extindă zona/zonele de influenţă? […]