Proza cotidianului nu tocmai banal

O ipostaza aparte a prozei romanesti postbelice este cea reprezentata de volumele – romane si povestiri – aparute intre 1975 si 1989 sub semnatura Gabrielei Adamesteanu. Intr-un moment in care majoritatea prozatorilor consacrati ai deceniilor ’60-’70 erau preocupati de „marile probleme“ ale umanitatii generice, pierzind din vedere detaliile marunte din care se infiripa existenta cotidiana a omului real, cartile Gabrielei Adamesteanu aduc in prim-plan viata concreta a unor personaje prinse in istorie ca intr-o pinza de paianjen. Firescul si naturaletea cu care autoarea Diminetii pierdute transforma istoria – cea mai indepartata, dar si cea recenta, a anilor ’70 in care se petrece actiunea majoritatii naratiunilor sale – in personaj o singularizeaza in „arhipelagul“ neorealist al deceniilor ’70 si ’80. Formulata explicit in Intilnirea – nuvela cu care se incheie Vara-primavara (1989), tema „rezistentei oamenilor la timp si la incercarile vietii“, precum si modul in care reactioneaza fiecare individ in parte la presiunea impersonala si opresiva a societatii constituie nucleul in jurul caruia se articuleaza universul narativ al prozatoarei. Citite acum, dupa prabusirea zgomotoasa a regimului comunist, cartile Gabrielei Adamesteanu sint perfect lizibile, nefiind marcate de esopism, de „ticurile“ tematice si stilistice ale epocii – semnale textuale ale codificarii tot mai […]