PROZA. Jean-Lorin STERIAN, Postume

Jean-Lorin STERIAN Postume Editura Amaltea, Colectia „Mileniul III“, Bucuresti, 2002, 164 p., f.p. Jean-Lorin Sterian isi categoriseste singur volumul de Postume drept o „sinucidere“. Fata de un asemenea act, cum s-ar cuveni sa se comporte recenzentul? Necrologul nu e, sub nici o forma, un discurs adecvat in situatia data, pentru ca te obliga sa vorbesti despre defunct „numai de bine“. Adica sa fii conventional. Tocmai ceea ce nu si-ar dori autorul unei carti ostentativ neconventionale. De prea multe recomandari, cartea lui Jean-Lorin Sterian nici nu are nevoie. Se recomanda, aproape de la sine, ca un obiect bizar si stirneste – chiar prin aceasta – curiozitatea. De ce se cheama Postume acest volum de povestiri de pe coperta caruia te priveste – intr-o postura meditativa, studiata, de frondeur pus la patru ace – insusi autorul fotografiat pe fundalul impozant al unei biblioteci? La mijloc se afla o ironie. Destul de transparenta. Si afisata la vedere, pe coperta a patra: Jean-Lorin Sterian e indignat ca „in Romania, cel mai bine o duc scriitorii morti“, „indivizi“ – spune domnia sa – de felul lui „Arghezi, Sadoveanu, Preda sau chiar Ienachita Vacarescu“, figuri antipatice de manual scolar, carora li se tot consacra colocvii, studii, […]