PUBLICITATE. Vraciul si cirmaciul
- 27-06-2000
- Nr. 18
-
Florin DUMITRESCU
- Rubrici
- 0 Comentarii
In Bucuresti, turul II al localelor 2000 a fost, dincolo de confruntarea a doua oferte de administrare, o confruntare a celor doua mari directii de comunicare politica: una linistitoare, paternalista, predominant emotionala, menita sa-i aminteasca bucuresteanului, asemeni unui fiu ratacitor, in ce parte poate regasi confortul, siguranta, protectia; cealalta, dimpotriva, „isteata“, solicitanta, predominant rationala, cu intentia de a-l smulge pe bucurestean din apatia acumulata-n ultimii ani in raport cu problemele politicii si ale administratiei „macro“. Remarcam in episoadele trecute eroarea unor voiosi analisti de a fi dibuit un anume stil occidental de campanie tocmai la candidatul taranistilor, C.C. Chirita. E cazul sa-i indrumam, fie si post factum, inspre acea campanie care a aproximat cel mai bine profesionismul occidental, si anume cea a lui Sorin Oprescu, candidatul PDSR. Panouri cu portret simplu, in atitudine calda, proteguitoare. Oarecum asprul personaj a lucrat intens ca sa-si „umanizeze fata“: de la o campanie la alta si-a ingustat ochelarii, pentru ca apoi, in turul doi, sa renunte complet la ei, spre a-si ameliora astfel eye contact-ul! Slogan simplu, curat, fara trucuri: ca sa-nteleaga si cel mai grabit automobilist ca trebuie sa voteze „Sorin Oprescu pentru primar general“. Poza opresciana e usor asimetrica, si chiar descentrata […]