Pupa russa în limba franceză
- 18-05-2017
- Nr. 872
-
Carmen MUŞAT
- Actualitate
- 0 Comentarii
O veste excelentă vine din Franţa: în cursul zilei de 12 mai, în librăriile din Hexagon a intrat romanul lui Gheorghe Crăciun, La Poupée russe, tradus în limba franceză de Gabrielle Danoux şi apărut la Editura „Maurice Nadeau“, aceeaşi editură care a publicat, în 2001, versiunea franceză a Compunerii cu paralele inegale. Pentru traducerea Compunerii, Odile Serre a primit Premiul „Pierre François-Caillé“, oferit de Uniunea Traducătorilor din Franţa pentru cea mai bună traducere în limba franceză. De notat că editorul francez a păstrat pentru coperta versiunii franceze desenul lui Gheorghe Crăciun, care apare şi pe coperta celei de-a doua ediţii a romanului, publicată în 2007, la Editura Art. Despre Pupa russa, roman îndelung cizelat, Gheorghe Crăciun mărturisea, într-un excelent interviu acordat Dorei Pavel, în 2002, că va fi „un roman modular, pe mai multe tipuri de discurs, chiar cu fragmente decupate brutal din presa politică, din cărţi de istorie“, în care se va auzi „discursul feminin al unui autor bărbat“, care „va fi de o violenţă atît cît ne lasă pe noi limba română, fără a deveni vulgari şi mizerabilişti“. În aşteptarea ecourilor pe care romanul lui Gheorghe Crăciun le va avea în presa franceză, să amintim că versiunea franceză […]