Puterea preşedintelui

Gustat-a Iohannis din putere şi a văzut că e bună! A fost suficient să enunţe public: „Parlamentul trebuie să…“, iar parlamentarii, într-un mod aproape nemaivăzut, s-au încolonat şi au făcut ceva ce nu mai făcuseră pînă atunci. Iohannis a cerut renunţarea la legea amnistitiei şi graţierii, iar politicienii, inclusiv cei din partea stîngă a eşicherului politic, au spus că asta îşi doreau şi ei. Ca vrăjiţi au trecut apoi la ridicarea imu­nităţii parlamentarilor. Conform unor mai vechi cerinţe ale DNA, şi-au lăsat colegii expuşi, fără imunitate, numai buni pentru anchetare şi arestare. Pare de necrezut. Să nu uităm. Cetăţeanul Klaus Werner Iohannis nu avea nici o putere din punct de vedere instituţional. El nu primise validarea Curţii Constituţionale şi nici măcar nu întrezărea să fie lăsat de către fostul preşedinte să ocupe fotoliul de preşedinte pînă pe 21 decembrie 2014. Cu toate acestea, graba cu care s-au transformat politicienii români, din vasali ai puterii pesediste, într-un fel de mo­nicimacovei în miniatură, toţi doritori să susţină Justiţia, este fără precedent. Potentia, auctoritas, dignitas Ce se întîmplă, de fapt? Care e puterea preşedintelui? De unde decurge această putere întruchipată de un om fără putere instituţionale (încă)? Desigur, în mod absolut, conform teoriilor […]