Quo vadis, Europa?

„Rătăcim de colo-colo, puţin confuzi, şi ne-ntrebăm la tot pasul: «Cît e ceasul?»; fatalişti, aşa cum întreabă ruşii. Cît e ceasul? Nimeni nu ştie.“ Emmanuel Lévinas într-un interviu din  Frankfurter Rundschau, 2 ianuarie, 1993   În realitatea difuză a epocilor de tranziţie, certitudinile şi evidenţele de ieri se transformă, uneori peste noapte, de cele mai multe ori, dureros, în iluzii şi ficţiuni. Părea posibil, pînă nu demult, şi în orice caz verosimil, că Uniunea Europeană se adaptează globalizării şi fără o integrare mai strînsă, că „zona euro“ se lasă condusă şi în orele suplimentare de lucru, că „pieţele“ se autoreglează, că lumea finanţelor acţionează raţional şi responsabil, că statul naţional face faţă puterii globalizate a finanţelor şi economiei etc. Ieşirea din ficţiune Realitatea ultimilor patru ani se prezintă însă ca o continuă acumulare de crize: financiară, economică, socială, monetară. De patru ani, nu mai vorbim decît despre bani şi crize. Privim hipnotizaţi la lupta taurului cu ursul, cînd în spatele casei e de mult în toi cursa iepurelui cu ariciul: între lumea politică şi lumea finanţelor, între economia reală şi finanţe, între apriorismul teritorial al politicului şi economia mondializată. Nu ne pregătim să scriem ultimul capitol la Declinul Occidentului şi […]