Rambo, „spiriduşul“ şi lumea de mîine

  • Recomandă articolul
Odată cu alegerile din Statele Unite, lumea a început să se întrebe, în multe din emisiunile televizate ori în revistele de specialitate, care va fi noua paradigmă de politică externă a SUA după 4 noiembrie 2008. Într-adevăr, este o chestiune nu neapărat doar de ordin naţional, cît global, mai ales că se poate spune, pe drept cuvînt, că Statele Unite vor continua să îşi exercite puterea, fie că vor fi conduse de un republican sau de un democrat. Întrebarea este cum. În ceea ce-i priveşte pe republicani, politica externă a SUA nu se va abate de la cursul actual, cel al prezenţei continue în Irak, al intenţiilor belicoase în Iran şi al dialogului rezervat cu statul nord-coreean. De partea cealaltă, democraţii vor încerca o abordare mai paşnică bazată mai mult pe ideile liberale ale democraţiei. Nu se va mai discuta dacă SUA se retrage din Irak, ci cînd; nu vor mai fi dezbateri asupra felului în care se poate interveni în Iran, ci care vor fi metodele de dialog; în sfîrşit, grupul de negocieri privind Coreea de Nord va încerca din răsputeri să prezinte o soluţie negociată acceptabilă pentru toate părţile implicate. Alegerile vin şi trec, rezultatul depinde de poporul […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }