Nu doresc să încep o lungă polemică cu Gabriel Andreescu. Sper ca aceasta să fie ultima rundă. Totuși, mă simt obligat la cîteva precizări punctuale.
Voi începe cu titlul articolului: „Impietățile…“. Atrag atenția că termenul impietate este definit în Dicționarul Explicativ al Limbii Române, astfel: „Lipsă de respect față de ceva considerat sfînt“. Se înțelege din context că domnul Andreescu s-a autosacralizat. Cineva care îi atacă spusele atacă implicit divinitatea, deci comite, precum subsemnatul, o impietate. Nu pot decît să-l felicit pe GA pentru această importantă… promovare.
Firește, poate exista și o a doua explicație a folosirii termenului, și anume că cine îndrăznește să scrie împotriva lui Mircea Vulcănescu sau a altor oameni de cultură care au alunecat pe panta fascizării comite o impietate.
Ambele explicații pun într-o lumină specială poziția celui care se autointitulează „practician și teoretician al drepturilor omului“.
O altă mențiune este de natură autocritică și se referă la naivitatea mea. Am crezut că se poate avea o polemică, oricît de dură, dar cu respectarea unor norme de civilitate. Am greșit, acest lucru nu este posibil cu domnul Gabriel Andreescu, care amestecă, cu un dozaj savant, aroganța (îi place să repete ce și cît a scris, să se autociteze, de parcă ar fi în fața unei comisii de atestare) cu insulte și incriminări diverse. Una dintre ele îmi pune la îndoială capacitatea de înțelegere a textelor domniei sale. Nu știu ce altceva decît o bădărănie – pînă acum ascunsă – îi dă dreptul la astfel de aprecieri. În ceea ce privește orizontul meu ideologic, pe care domnul GA îl demască, mă îndoiesc că domnia sa îl înțelege. Din context se înțelege că aș fi procomunist. I-aș atrage atenția că eu – și nu GA – am scris lucrări de analiză a regimului comunist, eu, și nu GA, țin de aproape zece ani un curs universitar despre comunism. Nici cele scrise, nici cursul meu nu au nici un dram de justificare sau de simpatie pentru comunism și totalitarism în general. Ca să nu mai vorbesc de admirație pentru un demnitar al unui asemenea tip de regim, indiferent de culoare.
Aș atrage atenția că, prin astfel de critici, GA se pune pe o poziție comună cu cele ale extremismului de dreapta, folosind de altfel și vocabularul acesteia. Este același om care scria, în 2003, o lucrare critică despre extremismul de dreapta? Sau, iarăși, eu sînt cel care nu înțelege.
În aceeași ordine de idei, l-aș invita pe GA să citească intervențiile de pe forumul revistei, cele mai multe alături de el în pledoaria pro-Vulcănescu. Se simte bine GA în această companie?
Încă o afirmație, ce-i „scapă“ lui GA, în același context în care se plînge de „acei oameni“. Oare ce ascunde acest plural în care, firește, sînt inclus. Nu vreau să fac speculații, dar… este clar că un „anume“ grup ce nu îi trezește simpatie „teoreticianului și practicianului drepturilor omului“, după cum se autodefineşte GA.
Gabriel Andreescu respinge acuzația mea, taxată „gratuită“, că a deturnat opiniile unui autor care s-a ocupat de Vulcănescu. Dar nu eu îl acuz, ci însuși autorul studiului: Emanuel Copilaș. Dar se pare că această practică este sistematică la Andreescu, căci face acest lucru și cu un studiu al profesorului Adrian Miroiu, fapt ce mi-a fost semnalat de acesta. Situația îmi aduce în gînd zicala românească: „cînd doi îți spun…“. Dar punctul central este încăpățînarea cu care Andreescu își construiește pledoaria în favoarea lui Mircea Vulcănescu. Încercînd să combată argumentele mele cu sofisme de ordin juridic, Gabriel Andreescu nu răspunde la argumentele mele de fond, și anume care a fost conținutul acțiunilor sale în perioada Holocaustului.
GA ocolește cele două aspecte fundamentale care îl incriminează pe filozoful-demnitar. În primul rînd, este vorba despre apartenența la un organism care a luat decizii criminale împotriva unor colectivități de cetățeni ai Statului român. Acești oameni erau considerați dușmani ai Statului din cauza unui singur motiv: apartenența lor la anumite etnii, religii sau orientări religioase. Este vorba despre evrei, romi, neoprotestanți, pentru o perioadă de timp ucraineni, comuniști, oameni de stînga etc. Mircea Vulcănescu era membru în Guvern și a cauționat toate aceste măsuri. De asemenea, în calitate de subsecretar la Ministerul de Finanțe, a coordonat spolierea bunurilor evreilor și ale romilor deportați în Transnistria. Grupele speciale care acționau în diversele puncte la traversare a Nistrului, formate din delegați ai Ministerului de Finanțe și ai Băncii Naționale, acționau conform unor metodologii stabilite de conducerea Ministerului de Finanțe, inclusiv de Mircea Vulcănescu.
În aceste operații, Mircea Vulcănescu nu a fost un simplu funcționar, cum încearcă să acrediteze GA, ci un coordonator al acestor acțiuni. Practic, Vulcănescu era cel care fixa, e adevărat, conform deciziilor lui Ion Antonescu, întreaga metodologie a spolierii. Putem vorbi, așa cum face Andreescu, de onestitateași umanitatea demnitarului antonescian? Poate…, dar în cadrul unor standarde morale proprii lui Andreescu, însă străine oricărei gîndiri democratice.
Dar Vulcănescu nu este singurul interes major al lui Andreescu, chiar dacă e cel mai actual. Acesta încearcă o prezentare cosmeticizată pentru Radu Gyr, Vintilă Horia, căruia i-a închinat o conferință de curînd etc. Gabriel Andreescu încearcă să proiecteze o lumină favorabilă pe o perioadă și pe o direcție ideologică responsabile pentru prăbușirea democrației în România.
Regret că mă repet, am spus-o și în articolul trecut, acest fapt mă îngrijorează. Gabriel Andreescu este profesor universitar şi implicit are posibilitatea de a influența direct tînăra generație. Și, în acest sens… avem o problemă. Gravă!
Domnule Rotman, va informez ca nu aveti autoritatea morala necesara pentru a adresa acuze lui Gabriel Andreescu. Nu comentez afirmatia pe care am facut-o mai sus, sperand ca intelegeti intru-totul adevarul absolut al enuntului meu. Dar nu asta e problema. Ci faptul ca anticomunismul, azi, e practicat in public de fel si fel de impostori, de personaje cu probleme penale, de smecheri ce-si construiesc cariere prin manipularea numerosilor cretini ce populeaza inca aceasta tara. Acesti nemernici sunt plozii ideologici ai bestiilor comuniste ce au pacalit natia de cretini in decembrie1989….si de multe ori, ulterior. Anticomunismul inseamna a gandi si a actiona impotriva celor ce doresc domnia prostilor, a hotilor si a incompetentilor asupra celorlalti. Pentru ca aceasta a fost marea ticalosie ce a generat mizeria si crimele comunismului: faptul ca prin comunism statul roman a fost pus la dispozitia analfabetilor, a brutelor, a unor jigodii lipsite de cultura, sensibilitate si bun simt, a unor mascarici si impostori.
Eh, miscatoare si la obiect glossa carolingina… Pina una-alta, cind te afli acuzat de impostura (de catre „antisemitul” Tesu Solomovici si pret de 11 ani nu faci nimic ca sa desfiintezi acuza) nu vii, daca mai ai o umbra de decenta, cu degete aratator-acuzatoare si, mai apoi, cu infierator-amenintatoare discursuri la adresa preopinentului. De altfel, de ce si-ar bate capul Mr. Rotman cu acuza de impostura, cind cei care-l platesc sint la fel de interesati de caz ca si , inainte, o quasi-intreaga tara de plagiatul cras al unui (fost) prim ministru bastinas? Si, cu atita manifesta expertiza hematologica, poate aflam, in sfirsit, pentru ca e in chestiune, ba, in miezul ei, ce fel de singe a avut Gheron Netta, Ministrul de finante al carui subaltern a fost Mircea Vulcanescu (ambii condamnati pentru aceleasi crime de razboi , intiiul reabilitat de 17ani deja, cel din urma nereabilitabil pentru ca asa „trebuie”) .
Intr’adevar Rotman a comis crima de lese-majeste daca nu impietate. Legionarii trecutului precum si fascistii antonescieni trebuie sfintiti si unsi cu uleiul regal a celor din biblie. Un Radu Gyr legionar si poetul imnului este declarat drept fondatorul teatrului evreiesc,actualmente de Stat. Chit ca actorii evrei au fost eliminati din viata teatrala a Romaniei. Transformam crima intr’un gest filosemit! Legionarii si urmasii lor antonescieni aveau toti sange pur romanesc , nici o picatura de tip rrom sau semit. Sfintii trecutului precum Zelea-Zelinski de ginta poloneza criminal de meserie sunt stramosii in spirit a democratilor de azi? Sunteti seriosi sau ne luati in bascalie! SOS !!!
Impietate (faţă de public, atunci cînd te manifestezi public) e şi să te enfichezi royalment de faptul că ţi se aduce o acuză gravă de impostură de care suferă (re)numele tău. A încerca să dai timpul înapoi la vremile glorioase ale publicei înfierări ideologice –şi să tragi nădejde că, “infierator” devenind, scapi de un adversar- e mîrşăvie .
Şi încă o dată în plus, prin ideiile, formulările, frazările, acuzele, atacurile la persoană, lipsa argumentelor, judecăţile de valoare, verdictele şi lecţiile de morală, memorie şi istorie, falsificările, teribilismele şi victimizările unice şi permanente, domnul Liviu Rotman se auto-discretizează într-un mod înfiorător de fascinant şi de toxic. Lamentabil !
A fi lăsat urgent în plata Domnului, sau a Altora !
„Gabriel Andreescu este profesor universitar şi implicit are posibilitatea de a influența direct tînăra generație. Și, în acest sens… avem o problemă. Gravă! ” Daca mai trebuia demonstrata comportarea tip „Ana, Luca, Teo, Dej baga spaima in burgheji” – acest apel la epurare universitara nu mai lasa loc de interpretari. Ura aceasta vrea sa intoarca Romania la procesele de tot felul din anii 1945-1947 prin care s-a distrus iremediabil coloana vertebrala a civilizatiei romanesti.
Judecam faptul istoric al holocaustului ca fiind „imprescriptibil” si, daca si unde se poate, cu masura „dinte pentru dinte”. Poate ca asa omenirea nu va uita atrocitatile comise in siajul politicilor de stat rasiste. Iar daca nu va uita, poate ca omenirea nu va mai repeta acele politici.
Ne-am fi asteptat ca, dupa aproape 100 de ani, ideile si credintele ce au inflacarat mintile si armele in WW 2 sa fi disparut, iar genocidul subsecvent sa devina imposibil. N-a fost sa fie: „imprescriptibilitatea” s-a dovedit a fi mai degraba o amanare sine die a judecarii transante a vinovatilor, iar in cazul punerii tardive pe rol a spetelor masura „dinte pentru dinte” a fost convertita tranzactional in concesii materiale sau simbolice, considerate acceptabile de catre impricinati.
Cu greu se poate spune ca prejudiciul -in enormitatea lui- a fost sau va fi recuperat. Cu greu se poate spune ca rolul terapeutic s-a dovedit eficace.
In ciuda eforturilor culturale desfasurate pe zeci de meridiane si pe zeci de ani, pot aparea scelerati amatori de sapunuri de origine umana si oricand piata, pentru pretul corect, il va furniza.