Ratiune istorica si simtire estetica

Daca despre Radu Cosasu se poate spune ca este singurul Proust roman, cu mult mai lucid si dramatic decit idolul lui Camil Petrescu, sau ca este un al doilea Creanga, unul urban, estetizant, implicat (a)politic si angajat intr-un dialog intermitent cu sine; daca se poate spune ca rea-lismul lui nu cadreaza deloc cu cel al epocii obsedantelor decenii – ritos, psihologizant si adesea fara nuante –; daca Radu Cosasu este postmodern fara s-o stie si autofictionar à son insu, toate astea nu se intimpla inocent… Exista, cum bine stim, o necesitate in spatele oricarui miracol. – Discretul dialog cu soi-même comme un autre Marca prozei lui – proza-proza, dar uneori turnata, epopeic, in versuri – este data de distanta dintre eul care scrie si eul-personaj: atit de lungimea cit, mai ales – pentru ca nu asta conteaza, nu? – de miza acesteia. Desigur, in aparenta, Radu Cosasu este doar un foarte bun prozator, cu fraza supla, subtila, cu ruperi de ritm, un exceptional virtuoz al sintacticii, care a invatat foarte bine lectiile de retorica predate de marii prozatori francezi. Dar cred ca mai presus de inserturile de livresc – mai intotdeauna anecdotice – sta efectul de autenticitate – o anume […]