Răţuşca cea urîtă

Nu mai văzusem de mult un spectacol pentru copii, nu fusesem niciodată la teatrul lui Ion Lucian, Excelsior. Răţușca cea urîtă, proaspăta lor premieră, a fost, aşadar, o experienţă de două ori inedită. Textul e o adaptare foarte personală, în versuri, făcută de Maria Manolescu – trecere bruscă, aş zice, de la Sado Maso Blues Bar, dar maternitatea pare să mai schimbe interesele culturale şi priorităţile. Ca şi la alte spectacole pentru copii, textul face loc și unor jocuri de cuvinte, poante, aluzii pentru părinţi şi bunici, la care copiii nu au cum să vibreze. E, probabil, şi o defulare a tuturor celor implicaţi în acest gen de teatru ce nu oferă notorietate actorilor, unii despre care se scrie foarte rar – e păcat, pentru că unii sînt, cu adevărat, actori foarte buni. Pe de altă parte, cu ochi şi urechi de matur, nu se poate să nu te izbească tezismul textului – original şi adaptare deopotrivă. Dar poate că aşa e bine, poate că, la vîrsta asta fragedă, ca să educi trebuie să spui lucrurilor pe nume, nu să te menţii la aluzii. Aici, mesajul (acceptarea alterităţii, inexistenţa unui tipar pentru frumuseţe) e limpede spus, expus şi răsspus.   […]