Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Recitind „Capitalul“ sau de ce comunismul a murit, în timp ce Marx e mai viu ca niciodată
- 11-07-2014
- Nr. 730
-
Emanuel COPILAŞ
- ESEU
- 8 Comentarii
Una dintre lucrările fundamentale nu numai pentru secolul al XIX-lea, ci şi pentru cultura europeană în general,Capitalul împărtăşeşte soarta ingrată a cărţilor mari, care sînt în primul rînd citate şi de abia după aceea citite. În România, situaţia este însă şi mai tristă: intelectualii noştri publici nu trec de nivelul Manifestului Partidului Comunist, o simplă broşură de popularizare care nu are cum să surprindă subtilităţile şi profunzimile analitice ale Capitalului, pe lîngă faptul că ceea ce Karl Marx şi colaboratorul său Friedrich Engels înţelegeau prin partid (grup politic sensibil la cauza muncitorilor pe care îi ajută să se emancipeze) diferă enorm de înţelesul atribuit ulterior de către Lenin termenului – organizaţie politică erijată în reprezentantul integral şi exclusiv al proletariatului perceput ca insuficient de maturizat ideologic pentru a-şi dezvolta singur „conştiinţa de clasă“, opusă artificialei identităţi naţionale create de burghezie pentru a articula şi perfecţiona o piaţă internă în care muncitorilor transformaţi în cetăţeni li se oferă un surogat de drepturi politice, cu scopul de a le ignora pe cele fundamentale, economice, de care sînt privaţi. Nu voi avea în vedere în acest eseu decît primul (şi cel mai important) volum al cărţii, de altfel singurul finalizat de Marx în […]
Mulțumesc!
Ideile lui Marx au avut cea mai mare valoare în contextul în care a trăit; marele merit al capitalului și al revendicărilor socialiste în general nu a constat în tot felul de speculații inutile despre cum va arăta lumea post-capitalistă, ci în diminuarea zilei de lucru și creșterea asigurărilor sociale; e drept că genul acesta de politici a fost pus în practică, în a doua jumătate a secolului XIX, de conservatori ca Bismarck sau Disraeli, dar aceștia au acționat pentru a atenua revendicările socialiste; politic deci, în niciun caz din altruism. Bismarck chiar a regretat ulterior introducerea votului universal. Cât despre perioada de după 1945, acel capitalism mult hulit dobândise o formă keynesiană, mai sensibilă la inegalități și la categoriile sociale defavorizate; populațiilor traumatizate de război trebuia să li se inducă garanția unei anumite securități, împreună cu motivația de a munci pentru a elimina efectele războiului. Plus că propaganda comunistă și partidele comuniste occidentale câștigau zeci de procente la alegeri, iar guvernele occidentale voiau să evite cu orice preț ajungerea comuniștilor la putere pe cale pașnică, parlamentară; aici rezidă un alt important motiv pentru care capitalismul postbelic a fost atât de generos: numai teama a mai șlefuit cât de cât colțișorii profitului, nu moralitatea. Iar azi, democrația indispensabilă pentru capitalism în perioada Războiului Rece, cu un anumit preț economic, corect însă în raport cu beneficiile politice pe care le-a adus – devine tot mai mult un impediment pentru același capitalism. Bugete firești, nu mari, pentru pensii, sănătate și educație înseamnă afaceri mai puțin profitabile, de aceea capitalul migrează din plin înspre Asia sau Europa de Est, unde disperarea asigură o mână de muncă dispusă la orice fel de compromisuri. Cartea lui Alexander Zinoviev, Fenomenul occidentalismului, demonstrează foarte clar cum tendințele negative ale democrațiilor liberale au fost temperate de proximitatea comunismului și de îngrijorarea politică pe care a produs-o; după 1991, nemaifiind îngrădite de o alteritate coercitivă, aceste tendințe au început să se dezvolte în voie. Roadele le culegem azi, și le vom culege pentru multă vreme de acum încolo.
Dacă vă aplecați cu atenție asupra textului, veți observa că nu am încercat decât să explicitez ideile lui Marx din Capitalul, nu să fac propagandă în numele lor. Problema contradicției dintre autoritarismul lui Marx și democrația radicală în numele căreia lupta rămâne de evaluat; Alexander Herzen în memoriile sale îl descrie foarte plastic pe Marx ca un burghez ursuz, dogmatic și ranchiunos cu care pur și simplu nu dorea să aibă de-a face…
Felicitari pentru articol!
Lucrarile lui Marx au avut o mare importanta si consecinte teribile intr-o anumita perioada de timp. Din pacate pentru teoriile sale, socialismul si comunismul „construite efectiv” au fost catastrofale, ceea ce justifica prin experiment ca ideile sale au fost (foarte probabil) utopice. Deja dupa al doilea razboi mondial, capitalismul atat de hulit a reusit sa aduca asemenea masuri sociale incat diferentele de clasa s-au atenuat puternic si nivelul de trai al tuturor claselor a devenit ridicat, iar motivele „luptei de clasa” au disparut aproape total ! In prezent, au cam disparut si clasele (unde sunt clasa muncitoare dictatoriala si taranimea ?). Structura societatii umane s-a schimbat radical, iar pericolele actuale pentru omenire sunt cu totul altele … S-a cam ales „praful” de teoriile lui Marx; ele mai au importanta doar din punct de vedere istoric.
Si care e, ma rog, ideea dv.? Am retinut bine? Revolutia sociala pronosticata de Marx, adica dictatura proletariatului,stare de exceptie si provizorie care va gestiona tranzitia la o lume in care diviziunile de tot felul vor fi abolite? Serios, chiar credeti in utopia asta? Si cum se face ca democratul radical Marx a condus autoritar Intenationala si voia o dictatura a proletariatului iluminat de intelectuali? Ce drama a mantuirii universale în care bietul proletariat nu stia ca e de fapt Mesia si Marx juca rolul lui Ioan Botezatorul!
pentru edificare. Totodată aș semnala în text o eroare care îmi aparține: la secțiunea „revoluția socială”, primul paragraf, rândul 13, în loc de „plusvaloare relativă” se va citi „plusvaloare absolută”.
si chiar si in Manifest: reapare ideea Weltliterature, venita de la Goethe. o discuta jerome david in ultima lui carte.