Recitiri, rescrieri
- 30-10-2008
- Nr. 447
-
Gabriel MIHĂILESCU
- PROFIL
- 0 Comentarii
Trecut prea de timpuriu la cele veşnice, Dan Horia Mazilu a fost unul dintre cei mai străluciţi reprezentanţi ai, probabil, ultimei generaţii de „vechişti“ desprinse din orizonturile slavisticii. Erudit îndeosebi într-ale culturilor est şi sud-est europene, profesorul Mazilu şi-a închinat întreaga activitate unei mai bune cunoaşteri – pentru filologi şi pentru publicul larg – a literaturii române vechi (care se întinde, la noi, pînă în preajma anului 1800). Dintre cărţile sale de referinţă dedicate scrisului vechi românesc, publicate de-a lungul a trei decenii, aş vrea să mă opresc, în continuare, la cea mai importantă dintre ele (pentru că le înglobează, în mare măsură, într-o nouă sistematizare, pe celelalte), masiva sinteză, cuprinzînd peste 1.500 de pagini, Recitind literatura română veche (publicată în 3 volume, la Editura Universităţii din Bucureşti, 1994-2000). Paradigme culturale în literatura veche În efortul său susţinut de recuperare a valorilor medievalităţii româneşti, profesorul Dan Horia Mazilu a rămas fidel, în linia tradiţională a istoriografiei noastre literare – ilustrată, între altele, de lucrările unor Nicolae Iorga, N. Cartojan, Ştefan Ciobanu sau Al. Piru –, unei perspective culturale dominante în abordarea literaturii vechi. Demersul său critic este însă substanţial îmbogăţit şi modernizat, în raport cu cel al predecesorilor […]