Reclaiming Truth in Times of Propaganda. Congresul PEN Internațional

Am aterizat duminică dimineața, pe aeroportul cel nou din Lviv, Magda Cârneci, președinta PEN România, sigură, dezinvoltă, știind „cu ce se mănîncă“ Congresul spre care ne îndreptam; eu, „boboc“ în Congrese PEN, încercînd să mă adaptez din mers și să-mi camuflez civilizat cel dintîi interes pe care îl simțeam: cel jurnalistic față de țara vecină.

Ucraina, rămasă fără 12,8 % din teritoriul său, adică 47.000 de kilometri pătrați, după ocuparea de către Putin a Crimeei și a regiunilor estice Donețk și Lugansk, cu o populație pro Rusia într-un procent de aproape 30 %, marcată în istoria recentă de alt eveniment de impact major, Euromaidanul, o țară pe două plăci turnante, a găzduit, la final de septembrie, Congresul anual al PEN Internațional.

Liov, aflat aproape de granița vestică, la peste 1.800 de kilometri de zona de conflict, a oferit Congresului un mediu sigur de desfășurare. Oricum, paza și securitatea din hotel, de la Universitate, unde au avut loc ceremonia de deschidere și trei dintre dezbateri, erau vizibile cu ochiul liber. Iar această grijă pentru siguranța participanților a venit la pachet cu statutul pe care Liov îl are în cadrul UNESCO: City of literature. Aș mai adăuga „orașul alternanței“. Chiar și din punct de vedere climatic. Dacă te uiți la locuitorii de aici, au la ei, în fiecare zi, și ochelari de soare, și umbrelă. Prin oraș, într-o plimbare ghidată de gazde, se pot vedea la tot pasul firme, indicatoare, însemne cu alfabet latin, dar și/sau cu cel slav. Arhitectural, multe clădiri sînt din perioada Imperiului Austro-Ungar, dar străzile sînt mai largi decît cele din burgurile transilvane, sînt mai „rusești“.

Sigur că puteam traduce în titlul acestui articol motto-ul sub care s-a desfășurat ediția cu numărul 83 a Congresului Internațional PEN, dar trebuie să recunoaștem că trăim într-o lume în care conceptul de globalizare nu e totalmente peiorativ. Inserturile lingvistice nonmaterne intervin cu un anume firesc. După cum e la fel de adevărat că PEN International are printre priorități acceptarea ca membri a unor comunități lingvistice pentru apărarea și conservarea limbii materne. Și voi da doar cîteva exemple: Catala PEN, Quebec PEN, Swiss Italian and Reto-Romanish PEN, Afar Speaking PEN (limba afar vorbită pe circa 90 de procente din teritoriul a trei state diferite din Africa de Est).

Pentru că nu se știe îndeajuns în spațiul cultural românesc, PEN International are ca principal scop promovarea literaturii și a libertății de exprimare, reprezintă o comunitate de scriitori, traducători, jurnaliști și editori din peste o sută de țări și deține statut consultativ special la ONU și statut asociat la UNESCO.

Congresul a constat efectiv din întîlniri pe Comitetele de lucruri (Translation and Linguistic Rights, Writers in Prison, Writers for Peace, Women Writers) și în plen. Au fost discutate și votate rezoluții, au fost primite sau excluse Centre, în procedee mai line, unanime, și altele care au suscitat discuții aprinse.

Una dintre rezoluții care ne interesa direct a fost cea legată de Ucraina, propusă pe ordinea de zi de PEN Ungaria și de PEN Rusia. În ea se cere Guvernului ucrainean respectarea drepturilor la libera exprimare a jurnaliștilor care scriu despre zonele ocupate, interzicerea drepturilor unor jurnaliști ruși de a veni în Ucraina, anchetarea unor morți suspecte în cazul unor jurnaliști și, la ultimul paragraf, recunoașterea și protejarea drepturilor la libera exprimare în rîndurile minorităților. La discuțiile legate de acest paragraf, spiritele s-au aprins. În el se vorbește despre dreptul la studiu și la educație în limba maternă. Venind cumva cu tema de acasă (după o discuție online avută în Comitetul Director, imediat după anunțarea în presă a hotărîrii Parlamentului ucrainean  cu privire la desființarea, în anii următori, a claselor cu predare în limbile minorităților), Magda Cârneci a intervenit în plenul Congresului pentru a prezenta îngrijorarea PEN România pentru viitorul studiului în limba maternă a comunității românești din Ucraina. După intervenția Magdei Cârneci, a Elizabetei Csicsery-Ronay și a altor colegi, s-a reformulat recomandarea din Rezoluție și pe care o vom publica pe site-ul nostru.

Dezbateri animate, contondente pe alocuri, au fost în fiecare zi. Primirea unor noi centre precum cel din Cuba, cu sediul la Havana, a provocat una dintre ele. De ani de zile, există un sediu la Miami al scriitorilor cubanezi aflați în exil. Anul acesta, de la Havana, s-a pornit inițiativa să existe un PEN cu sediul acasă. Discuțiile s-au purtat în jurul perceperii situației curente după dispariția lui Fidel Castro; „respectarea drepturilor creatorilor s-a îmbunătățit semnificativ“ versus „există încălcări zilnice ale acestor drepturi“. În cele din urmă, numărul cartonașelor verzi (pentru) a fost mai mare decît cel al cartonașelor roșii. Evident că lucrurile și lucrările de acolo vor fi monitorizate pentru că există, la fiecare Congres, și posibilitatea ca un Centru să fie desființat.

O altă propunere de primire care a cumulat multe intervenții a fost Centrul PEN din Sankt Petersburg, în fapt, o desprindere de PEN-ul de la Moscova, aflat sub controlul șefului de stat.

Printre cei care nu au fost de acord cu primirea PEN Sankt Petersburg a fost Tatar PEN. În formularea lor se spune că „noi credem că centrele PEN sînt construite on the basis of language“ și, de aceea, nu ar fi nici un motiv ca PEN Rusia să se rupă în două.

Vorbeam mai sus de alternanță, ca un cuvînt definitoriu pentru Ucraina, ales în favoarea disjuncției. Am perceput-o, pe durata derulării Congresului, și în dubla ipostaziere a acestei țări, de victimă a agresiunii rusești și de inițiatoare, prin Parlamentul său, a unei legi care a provocat dure reacții, inclusiv din partea șefului de stat al României, domnul Klaus Iohannis.

În acest punct al relatării mele, mi se pare oportun să inserez nuanțele în care au fost învăluite frazele de răspuns ale președintelui PEN din Ucraina, domnul Mykola Riabchuk, un intelectual și un diplomat desăvîrșit, care se bucură de multă apreciere în comunitatea internațională a Centrelor PEN. A „tradus“ pentru noi ideea care a stat la inițierea acestei legi privitoare la diminuarea învățămîntului în limba maternă: Ucraina este un stat cu multe minorități, care trebuie să își formeze tinerii în mod unitar; numai astfel pot trage toți în aceeași direcție.

După care a urmat o intervenție la acest răspuns, care a creat o dihotomie între studiu și educație; poți să permiți studiul în limba maternă, dar/și să te preocupe educația statală unitară.

În intervenția reprezentanților Ucrainei, pe toată durata Congresului, termenul cu care s-a definit relația dintre Rusia și Ucraina nu a fost cuvîntul „conflict“, ci acela de „război“.

Pe strada care duce spre Operă (în acea seară a turului nostru prin oraș, urma să se joace Nabucco de Verdi), trupe de artiști amatori sau profesioniști, ucraineni sau polonezi, desfășurau mici spectacole în aer liber, de strîngere de fonduri „pentru eroii noștri care luptă în est“.

Trebuie spus, pe de o parte, că, în România, nu avem această cultură de a face ceva pentru celălalt, iar pe de altă parte, trebuie venit în întîmpinarea unei rezerve a multor intelectuali români față de conceptul de „activism“ cu care sînt asociați scriitorii, traducătorii, jurnaliștii și editorii PEN, poate cauzate și de sedimente din mentalul colectiv al anilor comuniști.

Știam din participările la Tîrgul de carte de la Goteborg cîte ceva despre ICCORN și colaborările eficiente pe care această organizație cu sediul în Norvegia le are cu PEN International și cu centrele din întreaga lume. La Congresul de la Liov s-a prezentat un raport al activităților sale de natură umanitară pentru scriitorii plecați în exil și al programului complex pe care îl desfășoară în vederea găsirii de locuințe, locuri de muncă, subvenții, reviste, edituri care să îi promoveze și să îi editeze. Una dintre țările care suportă o bună parte din cheltuieli este Germania, țară care mai simte nevoia să plătească pentru ceea ce nazismul a generat în cel de-Al Doilea Război Mondial. În schimb, pentru toate lagărele de muncă silnică și crimele din Uniunea Sovietică nu există consecințe pozitive de această natură nici pînă în ziua de azi.

Ca reprezentant al unei țări, colecționezi momentele tale pentru memoria afectivă. Și aceste momente nu au lipsit: ni s-a mulțumit în cuvinte elogioase pentru organizarea profesionistă a aniversării celor 95 de ani de existență ai Centrului PEN din România; intervențiile președintei Magda Cârneci în dezbateri, dar și regretul profund că PEN Moldova nu a fost prezent. M-a emoționat foarte mult omagierea, urmată de un minut de reculegere, cîtorva dintre cei mai importanți membri PEN din întreaga lume care ne-au părăsit în intervalul scurs de la ultimul Congres. Numele propus de PEN România în documentele premergătoare Congresului a fost Romulus Rusan, reamintind tuturor dedicația domniei sale în tot ceea ce a făcut, în deplin acord cu spiritul și valorile PEN.

Participarea PEN România la Congresul de la Liov nu ar fi fost realmente posibilă fără contribuția semnificativă a Institutului Cultural Român. Noi ne-am plătit din bani proprii biletele de avion, iar ICR a acoperit taxa de participare și cazarea. De aceea nu pot încheia acest articol fără a mulțumi doamnei președinte Liliana Țuroiu, domnului vicepreședinte Mirel Taloș și Institutului Cultural Român, cu care facem echipă în cîteva dintre cele mai importante proiecte anuale ce își propun promovarea și recunoașterea culturii române în afara granițelor României.