Recviem pentru lumea din mine
- 25-08-2005
- Nr. 283
-
Alexandru MATEI
- Literatură
- 0 Comentarii
Adrian Urmanov Schelet Editura Pontica 2004, Constanta, 62 p. De curind, poetul Adrian Urmanov a devenit fratele Urmanov – cum i s-a intimplat si scriitorului moldovean Stefan Bastovoi si cum i se intimpla poetului Andrei Peniuc. Fost bursier literar in Anglia si laureat al premiului pentru debut al Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti in 2001, Adrian Urmanov renunta la proiectul sau mundan, nu inainte de a-si lua adio de la lume. Fapt pentru care nu gresesc daca afirm ca dimensiunea mundana este cea mai importanta a volumului Schelet. – Promisiunile minimalismului In poezia romaneasca din ultimii ani s-au afirmat doua noi curente „omologate“: minimalismul si „mizerabilismul“, ambele mostenitoare, chiar daca polemic, ale biografismului optzecist dar si, adesea, ale expresionismului saptezecist. Minimalismul a fost nasit de papa textualismului romanesc, criticul Marin Mincu. In ordine strict cronologica, minimalismul urmeaza „mizerabilismului“ si se cuvine sa ne oprim asupra modului in care reprezentantii lui au incercat sa decupeze si sa ocupe un spatiu important in poezia romaneasca de azi. Minimalismele lui Andrei Peniuc si Adrian Urmanov, ca si cele ale lui Gelu Vlasin si Razvan Tupa care le premerg, opun lungilor si funambulestilor excursii narative biografiste notatii concentrate ale unor trairi condensate, seninatatii si autoironiei […]