Referendumul – a se folosi cu prudenţă

  • Recomandă articolul
Asociaţia ProDemocraţia a dat publicităţii un studiu care pune în lumină modul în care votul la referendum ar putea fi influenţat de o retorică justiţiară şi ar putea genera, în final, efecte nedemocratice în societate, prin luarea unor decizii care să încalce drepturile omului. Rezultatele sînt edificatoare. Studiul arată, de exemplu, că două treimi dintre români şi-ar dori o consultare populară privind retragerea cetăţeniei ţiganilor care comit infracţiuni în străinătate. Dacă referendumul ar fi organizat, 94% dintre conaţionali s-ar pronunţa în favoarea unei astfel de măsuri. Indezirabili unei largi majorităţi sînt – relevă aceeaşi cercetare – şi cei care militează pentru autonomia Ţinutului Secuiesc, iar sancţiunea pentru aceştia ar fi, potrivit opţiunii predominante, tot pierderea cetăţeniei. Pe de altă parte, o jumătate de Românie susţine ideea unei consultări pe tema reintroducerii pedepsei cu moartea. Rezultatul unui astfel de referendum: 91% dintre români ar vota pentru reintroducerea pedepsei capitale. Chiar dacă mai echilibrat, scorul este favorabil unui referendum pe marginea pedepsirii penale a celor cu atitudini critice la adresa religiei ortodoxe. 88% dintre cei care îşi doresc un referendum pe acest subiect se pronunţă pentru pedepse penale aplicate concetăţenilor care „îndrăznesc“ să conteste supremaţia spirituală a ortodoxiei.   Cîte dintre disputele […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }