Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Reforma educaţiei şi avertismentul lui Budai-Deleanu
- 27-08-2009
- Nr. 489
-
Caius DOBRESCU
- Actualitate
- 3 Comentarii
Faptul că discuţia despre schimbarea legii educaţiei are loc în condiţii de acută criză economică prezintă un foarte mare dezavantaj. Acesta nu este legat în primul rînd de lipsa resurselor, deşi putem presupune că, în general, panica nu poate decît să blocheze mintea şi imaginaţia. Dauna mai importantă, însă, este crearea unui mediu propice pentru propagarea necontrolată a unei foarte rudimentare prejudecăţi. Aceea că învăţămîntul trebuie legat de „realitate“ şi de „viaţă“, în sensul pregătirii pentru piaţă şi pentru nevoile economiei. Reproşul fundamental adus actualului sistem de educaţie de către beneficiarii săi, părinţi şi copii, este că nu se preocupă suficient să-i pună absolventului de diferite grade şi nivele o, ca să spunem aşa, pîine în mînă. Întrebarea pe care o auzim adeseori formulată este: la ce (ne) foloseşte în mod concret tot ce învăţăm în şcoală? Sau, mai nuanţat, mai abil şi mai subversiv: cam ce procent din cunoştiinţele acumulate în şcoală se mai dovedesc de trebuinţă în viaţa reală? O nelinişte perfect justificată, pe care n-am putea decît s-o salutăm, dacă nu s-ar traduce imediat în convingerea că scopul suprem al educaţiei este să ne orienteze spre locurile unde se cîştigă bine şi/sau se poate face carieră. Popular […]
Domnule Dobrescu,
Imi vine greu sa nu fiu de acord cu Dvs. atunci cand semnalati viziunea paternalist-anarhica, pragmatic-materialista cu care, in corpore, societatea romaneasca intampina rolul funciar al scolii, mai cu seama, pe cel al pregatirii universitare (intotdeauna orientata spre ceva cat se poate de empiric, din perspectiva atat a majoritatii studentilor, cat si a parintilor acestora). Dar nu imi pot reprima o critica, oricat as dori acest lucru: desi pareti lucid atunci cand indicati prejudecatile, asteptarile nesanatoase ale societatii in legatura cu functionalitatea scolii in general, imi dati impresia – iar aceasta trasatura este comuna multor intelectuali (publici) – ca nu sunteti constient de nivelul de trai al semenilor Dvs.
Nu intentionez sa fiu populist aici sau sa iau apararea “proletariatului” romanesc, dar, presupund ca sunteti cat-de-cat in tema cu situatia sociala din Romania de ieri si de azi, stiti poate mult mai bine ca mine ca romanul obisnuit nu lucreaza nici in multinationale, nici la MAE, de regula, nici macar in “fabrici si uzine” – astazi specii aproape disparute. Romanul de rand lucreaza undeva cat sa supravietuiasca. Aveti dreptate cand sustineti ca rolul pietei libere, dar si, de ce nu?, al statului, este acela de a asigura un nivel de trai peste limita saraciei (stiu ca sunteti sensibil la acuza, probabil intemeiata, conform careia romanii s-au inradacinat prin comunism in asteptarea pernicioasa “sa ne dea statul”, dar, nu uitati, nici mediul privat, nici de stat romanesti nu ofera suficiente posibilitati de scapare din situatia actuala in care supravietuiesc grosul romanilor; chiar dorind sa se descurce pe cont propriu, cetateanul de rand se va ciocni de o economie imatura, pastrand lipsurile inceputurilor).
Dar sunteti oare asa sigur ca Romania, in toata cuprinderea sa demografica, nu sufera, astazi mai mult decat alaltaieri, de insusi handicapul unei accentuate pauperitati? Nu am in vedere orasele mari, unde, ce-i drept, intalnesti inca oaze de saracie chinuita (mai ales in cartierele marginase), ci, mai ales, mediul rural, orasele mici, unde aproape nimic nu se mai produce sub raport economic. Oamenii acestia, “provincialii” cum ii numesc bucurestenii, sunt obligati sa emigreze ori sa stagneze in saracie. Majoritatea romanilor o duc de pe o zi pe alta, asteptand un viitor incert intr-un prezent resemnat. Altfel cum ne-am putea explica exodul din ultimii ani a catorva milioane de concetateni in Spania si Italia daca nu ca o nevoie vitala de a evada din temnita craselor lipsuri materiale si a vicisitudinilor zilnice? Ei sunt, din pacate, Romania profunda, nu cea in care locuieste minoritatea directorilor de banca, a secretarilor de stat, a avocatilor de succes, a profesorilor universitari cu 2-3 norme, etc.
Copiii acestor oameni, care fac totusi eforturi remarcabile financiar (ganditi-va doar care este salariul mediu pe economie intr-o tara cu preturi cvasi-europene) de a-si trimite progeniturile la facultate, pun accentul pe ideea de concordanta intre ce se invata la facultate si piata muncii. Acesti tineri nu pricep de ce se studiaza anumite materii abstruse, complexe, atragatoare, insa, in proportie de 99%, inutile (pentru ca 99% din angajatori nu cer asemenea cunostinte de la angajatii lor), fiindca odata ce absolva facultate se confrunta cu necesitatea de a se angaja pentru a se intretine, a-si ajuta parintii, etc. Piata, si nu scoala, le da painea de toate zilele. Nu e vorba de a-ti asigura bunastarea si confortul familial in situatia de fata, ci de a scapa de saracie. Prin urmare, studentul roman viseaza sa se angajeze pe un salariu decent de entry-level (adica 350 de euro, conform studiilor), eventual intr-o mare companie cu capital strain, unde stie ca va putea creste in functie, daca se va dovedi destoinic, si va fi in stare sa traiasca average (in sensul modern, civilizat al cuvantului, ca-n Occident: ar trebuie sa subliniez faptul ca tinerii tanjesc dupa modestia financiara a vesticilor si nu dupa huzurul lor, cat exista). Doar nu vor vrea sa ajunga sa lucreze in invatamantul preuniversitar, Doamne fereste, unde un tanar profesor, stagiar, are un salariu de 5-6 ori mai mic decat un tanar stagiar in, sa zicem, MAE! Cum va ajunge respectivul tanar sa se angajeze in asemenea institutii inalte, sansa sau cunostintele vor conta mai mult decat meritul! Dar poate ma insel eu. In fine, una peste alta, pragmatismul feroce din asteptarile studentilor si ale parintilor este scuzabil, iertati-ma! De aceea merg cu gramada spre facultati economice sau cu profil tehnic: asemenea facultati sunt mai bine arondate campului muncii, deoarece economia se bazeaza enorm pe asemenea domenii.
Dvs. puneti accentul pe sarcina invatamantul de stat de a inocula un limbaj comun in corpul politic si social existent, al unor reflexe, induse in scoli, de regasire automata a unei comunitati fundamentata pe norme civilizate, mai ales in cazul conflictelor, pentru a nu regresa intr-o stare primara, naturala, inspirata din homo homini lupus est, al razboiului perpetuu din starea naturala hobbesiana. Dar cum puteti spera Dvs. ca “demnitatea cetateneasca”, “consolidarea increderii in democratie”, “coeziunea cetateneasca”, si multe alte concepte inalte, sa existe in mijlocul unei populatii macinata de grave lipsuri materiale?
Nu trebuie sa ai studii de antropologie pentru a putea constientiza gradul de abrutizare, de salbaticire colectiva, de “tribalizare” pe care il traieste o societatea supusa zi de zi indigentelor de tot felul, mai ales elementare. In acest context, la ce “spirit republican” va asteptati de la Romania penuriei ?
In plus, cand elitele tarii se zbat in promiscuitate, in coruptie, in nepotisme, dar, indeosebi, in ineficienta, nivelul de primitivism deja existent escaladeaza la cote nabanuite.
Nu sunt sigur ca veti fi de acord cu argumentatia mea, dar cred ar trebui, pe baze realiste, sa o luati in seama. Sunt regiuni in tara asta, Domnule Dobrescu, in care cetatenii romani au acelasi nivel de trai ca populatia Afganistanului, iar tocmai acest fapt ar trebui sa ne re-puna pe ganduri!
Cu respect
Comunismul si Ortodoxia duc pe rapa Romania!
Cam asa este cum ziceti. Dar nu va mirati de asta, cita vreme preocuparea pentru Biserica intrece cu mult, in ultimii 20 de ani, eforturile de a ctitori in Romania o cetatenie responsabila. Cum zicea o formatie de-a noastra in anii 90: „Tara de vrea prost!”