Reprezentativitate şi moralitate
- 21-08-2008
- Nr. 437
-
Doina IOANID
- Actualitate
- 3 Comentarii
Condamnarea oficială a comunismului a fost clamată cu mare tam-tam. S-au dat comunicate de presă, s-au făcut dezbateri, mese rotunde, conferinţe în străinătate, preşedintele a ieşit la rampă şi s-a împăunat cu acest minunat act de justiţie. Dar în realitate nu s-a întîmplat nimic. Dosarele de la Securitate sînt blocate sau se evaporă, se scoate din cînd în cînd cîte un dosărel compromiţător, după cum îi pică bine unuia sau altuia. Nu avem o lege a lustraţiei (mă întreb cine ar putea s-o facă, atîta timp cît în Parlament sînt puţini cei care au interes), nu avem o societate civilă puternică, activă, care să ceară demascarea nu numai a celor care au făcut poliţie secretă, ci a tuturor celor care, într-un fel sau altul, au făcut rău celor de lîngă ei. Se vorbeşte mult, dar se face atît de puţin, iar apele rămîn tulburi. De curînd, scandalul stîrnit de ICR, prin trimiterea lui Sorin Antohi şi Andrei Corbea-Hoişie la Şcoala de vară de la ICR Berlin, a readus în atenţie problemele majore (şi nu exagerez) pe care românii le au cu trecutul lor recent, felul incert, moale, delăsător de a se raporta la el. E vorba de un proiect […]
tevatura…1. D-l Patapievici minte cu nerusinare (chiar când pare a spune niste adevaruri), de pilda escamotând trecutul tatalui lui; 2. Este abia acum de priceput de ce activitatea CNSAS (în care a avut si d-sa parte de-o sinecura…) s-a bucurat de succesul cunoscut: daca directorul ICR, sa spunem un oarecare Marius Plescan, de pe Dâmbovitza si el, ar fi avut scuza ca habar n-avea ce hram au purtat emisarii ICR pe Spree, d-l HRP, ca fost membru în colegiul CNSAS, nu se bucura chiar de libertatea nebunului; 3. D-l HRP îsi prezinta o biografie falsa atât pe pagina ICR din Berlin, cât si pe cea de la New York, unde si acolo apare ca detzinator al titlului de „doctor” – si, nedetzinându-l, ca ciracul d-sale Antohi, nici n-are ce cauta la conducerea unui Institut cu pretentzia de a reprezenta si dezvolta cultura româneasca în lume – atzi pomenit dvs. ca la conducerea Institutului Cultural Francez, al lui Instituto Italiano di Cultura sau al Goethe Institut (ca sa nu mai vorbesc chiar de bibliotecutze orasenesti din Occident) etc., sa se afle persoane fara titlul de profesor (nu de primara, cum se confunda în România) sau doctor?!! Si, în al treilea rând, d-l HRP dispretzuieste cultura româna, natzia româna în general, dovedind-o chiar prin elevatu-i limbaj directorial: „Nu potzi spune ca expozitzia asta e NASOALA…” Ca sa-l citez (sper ca nu-mi va cere drepturi de autor): „NASOL” e faptul ca a aprobat tzinerea ei în salile ICR New York, si nu pe pavajul de dinaintea lui, acolo unde se potriveste cel mai bine „Streetart”… Poate atunci pricepea si chestia cu libertatea afisarii simbolurilor naziste, pornografice si anti-religioase, în America tuturor posibilitatzilor…
\”…nu mai există în România intelectuali adevăraţi, adică remarcabili atît din punct de vedere profesional, cît şi moral. În cazul acesta, trebuie să ne gîndim serios la reconstituirea elitelor noastre, distruse de reeducarea comunistă.\”
Foarte pertinenta observatia – totusi, cum creezi o elita viabila, altfel decat prin educare? Mi-aduc aminte ca, undeva, dl Patapievici gasise solutia iesirii din marasm (era pe vreamea guvernarii Iliescu si parea excedat): cand va raposa generatia care a trecut prin comunism! Adica un fel de ispasire ca a evreilor, o moarte lenta in desert.
Labila gandire, ca si simtire.
Elitele sunt educate tot de elite – de aici, problema. Cine educa, pe cine? In ce scop?
Iar elitele noastre sunt educate sa creada doar in ele – nu si in oameni, culmea! Sunt auto-marginite si proiectate sa aiba \”succes\” fara finalitate, alta decat Cv-ul propriu.
Avea dreptate Kolakovski: locul intelectualilor este in Agora publica, nu la Curtea Regelui…
absolut corect! bravo. Cat timp elitele intelectuale nu sunt etice, cum pot ele pretinde altora (de ex. politicienilor) acelasi lucru? Punctul opt de la timisoara a fost uitat de mult, din pacate inclusiv de cei care au participat probabil la piata universitatii, in 1990.
Ne trebuie o judecata mult mai nemteasca. Si nu ne trebuie dubiul despre \”oare o vom avea vreodata?\”, pentru ca el distruge, traditional la romani, orice incercare de a aplica ceva.