Restitutio ad integrum, cu bune, dar şi cu rele, atîtea cîte au fost

Despre marii noştri intelectuali rătăciţi în politică ar fi necesară o dezbatere. Dacă s-au spus deja destule despre derapajele lui Eliade şi Cioran, pe lînga operele lor definitorii, care rămîn, de ce oare am proceda altfel în cazul lui Mihail Manoilescu, reputat inginer, economist, sociolog, eseist, diarist, profesor universitar şi ministru? Paradigmatic, putem constata şi aici prezenţa unui hibrid, nu exclusiv autohton, de om de ştiinţă, valoros în specialitatea sa, dublat de un aventurier în politică, din naivitate sau din interes. Într-un număr al Observatorului cultural, din septembrie 2014, s-a reprodus un fragment din cartea lui Manoilescu Etica politică (traducere din limba franceză de Elena Manoilescu, prefaţă de Vasile Morar, repere biografice, note şi postfaţă de Mihai Dinu, Editura Spandugino Publishing House, 2010, 232 p.) Cred că lucrarea are un caracter testamentar, fiind scrisă între două arestări (1946-1947). Mihail Manoilescu a murit în închisoarea comunistă de la Sighet, în 1950.   Trăim într-o epocă a reconsiderărilor şi e cazul să-i vină şi lui Manoilescu rîndul, cu suişurile şi cu coborîşurile sale. Nu vrem să repetăm ceea ce s-a spus deja în comentariile din Etica politică şi din Rostul şi destinul burgheziei româneşti (ediţie îngrijită, studiu introductiv, note şi comentarii de […]