Restitutio Benjamin Fondane

Filozofia nu a pierdut, asadar, niciodata din vedere existenta; ea si-a luat mereu sarcina de a transforma acest neant in fiinta; s-a considerat intotdeauna pe sine drept Pozitivul insusi, iar existentul drept Negativul insusi. Daca filozofia existentiala isi asuma aceeasi misiune, atunci care mai este diferenta dintre ea si ceea ce a precedat-o? Daca ea considera in continuare existentul drept negativ, iar ratiunea universala drept singurul pozitiv, la ce bun, atunci, o filozofie existentiala? Or, am sentimentul ca cel de-al doilea val de filozofi „existentiali“ a ignorat importanta acestei probleme. Nu incape indoiala ca ei au inlocuit termenul „negativ“ cu cel de neant si au pastrat cu strasnicie in minte ideea kierkegaardiana ca intuitia acestui neant ne vine din angoasa, in loc sa vina, ca la Hegel, din rationamentul conform caruia ceea ce nu este intemeiere a sinelui de catre sine este cauza a propriei sale distrugeri. Dar mai este, oare, acesta un demers revolutionar? Intr-adevar, la ce bun sa inlocuiesti intuitia intelectuala sau rationamentul logic cu un demers irational, la ce bun sa-l asezi pe „nu“ in fata negatiei, sa pui angoasa in fata logicii, de vreme ce, imediat ce ai apucat sa-l iei la intrebari, acest dat nu-ti […]