Retrospectiva Nicolae Manolescu (I)

Pe 15 octombrie, seara tirziu, mergeam cu trenul la Constanta. Era citeva zile inainte de lansarea cartilor lui Manolescu la Bucuresti si-i citeam volumul despre proza. In compartiment se mai afla o trupesa femeie, plina de energie, al sau slabut barbat si un neastimparat copil. Eu insemnam cu creionul pe carte pasajele „mai interesante“. Copilul se tot vira in sufletul meu sa-i dau „cheionu sa schie“. Femeia incerca sa-l potoleasca, barbatul rontaia un peste. Cade cartea jos. Ii vede titlul femeia. Intram in vorba. „Nu-i bun Manolescu asta“, imi dezvaluie ea. „Cum asa?“ „Mi-a spus fostu’ meu profesor da romana da la Navodari.“ „De ce?“ „Pai, zicea el, asta nu stie sa scrie, scrie numa’ despre altii.“ Nu se putea o mai buna alegorie a criticii literare, mi-am zis mai tirziu. Copilul voia sa scrie imitind gestul meu; eu nu eram insa scriitor, ci numai cititorul altcuiva, chiar daca ma pregateam sa scriu despre acesta. Tatal, absent, rontaia un peste, mama, implicata, ne-a avertizat, pe mine si implicit si pe copil, ca „a scrie despre altii“ nu este propriu-zis „a scrie“, asa cum Scoala, unde se citea si una si alta, o invatase. Intre noi, pe bancheta, se afla, alaturi […]