„Revelaţii“ ale unui prezent apocaliptic
Varujan VOSGANIAN – Jocul celor o sută de frunze şi alte povestiri
- 14-03-2014
- Nr. 714
-
Bianca BURŢA-CERNAT
- Literatură
- 0 Comentarii
Formulată ca atare sau doar ca insinuare, a existat, după apariţia Cărţii şoaptelor, o neîncredere cu privire la posibilitatea ca Varujan Vosganian să mai publice în viitor un alt volum cu relief – dacă nu comparabil ca anvergură – şi, în plus, nutrit dintr-o materie diferită. Cu riscul de a anticipa, ţin să notez aici, chiar de la început, că recentul volum al autorului contrazice acest orizont de aşteptare. E o altfel de carte, a unor altfel de „şoapte“ şi de căutări; autorul nu se repetă – nici sub aspectul scriiturii, nici sub acela al subiectelor puse în pagină. Comună celor două volume (dar şi prea puţin cititului, pînă acum, volum de nuvele din 1994,Statuia comandorului) este doar generala problematică a tensiunii dintre Memorie şi Istorie, obsedantă, de altfel, pentru un întreg contingent de prozatori contemporani, de la noi şi nu numai. Această tensiune este totuşi resimţită diferit în Cartea şoaptelor şi în Jocul celor o sută de frunze şi alte povestiri. În cea dintîi, reconstituirea unui trecut şi a unor poveşti se întemeia pe credinţa că apelul la memorie este nu numai necesar (la nivel individual, ca şi la nivel colectiv), ci şi posibil şi eficient. În celălalt volum […]