Revista Arhitectura
- 16-12-2003
- Nr. 199-200
-
Observator Cultural
- Arte
- 0 Comentarii
Numarul 19 in serie noua (octombrie-noiembrie 2003) al revistei Arhitectura este dedicat, in cea mai mare parte, arhitecturii novatoare din Peninsula Iberica si celei din America Latina, privite ca „scoli regionale“. Editorialul lui Stefan Ghenciulescu circumscrie, succint, identitatea acestora: „In ciuda diversitatii lor, toate noile proiecte din acest numar respira un aer comun: retinere, modernitate poetica, materialitate puternica, precum si o rigoare auto-impusa, ce inceteaza exact inainte de a deveni plicticoasa. O arhitectura care lucreaza cu elemente fundamentale – materialul, constructia, terenul si lumina, reinventind permanent forme aparent banale“. Proiectele unor nume precum Guillermo Vazquez Consuegra, Luis Angel Dominguez, Mario Corea, Pablo Beltran, Alfonso Fernandez, Robin Perna s.a. sint prezentate in cadrul unui grupaj spectaculos si „postfatate“ de un text al Leticiei Bemfica Rodrigues despre opera arhitectului brazilian Jose Zanine Caldas (Descoperindu-l pe Zanine). Nu in ultimul rind, se cuvin remarcate excelentele conditii grafice ale revistei, in cadrul careia „imaginea primeaza“.