Revolta generaţiei postmaterialiste

De o parte a baricadei, tinerii revoltaţi, impregnaţi de filozofiile stîngiste la modă în epocă, vehiculînd cu multă lejeritate concepte grele. De cealaltă parte, sistemul însuşi, ubicuu, afişînd moralitate burgheză, promovînd valori conservatoare şi autoritariste, deghizate drept democraţie şi libertate. Marcuse, mult iubit de revoluţionarii şaizecioptişti (iar sentimentul era, fără doar şi poate, reciproc), are din cînd în cînd dreptate: dacă sistemul ca atare este represiv, libertatea pe care ţi-o oferă în numele democraţiei se poate transforma într-un instrument de dominaţie. Nu faptul în sine că poţi alege e determinant, ci ce poţi alege şi ce este ales. Tinerii din ’68, visători bertoluccieni şi iubitori de isme, interiorizaseră la maximum această viziune asupra societăţii. De războit, se războiau cu toate simbolurile şi cu toţi reprezentanţii ei: cu de Gaulle în Franţa, cu trustul media Springer în Germania, cu legislaţia care interzicea vizitele băieţilor în casele tinerelor fete după o anumită oră, cu rămăşiţele vizibile, mult prea vizibile ale regimului nazist, cu războiul din Vietnam, cu consumerismul, cu democraţia înţeleasă, tot în cuvintele lui Marcuse, ca „alegere liberă a stăpînilor“, ceea ce, nu-i aşa?, nu aboleşte nici existenţa stăpînilor, nici pe cea a sclavilor. În bibliografiile lor citate, dar nu mereu […]