Revolutia dinaintea revolutiei

Abia dupa un prim deceniu de democratie si numai dupa ce am depasit limitele secolului al XX-lea, ne dam seama, treptat, ca veacul pe care l-am parasit a fost unul atroce. Mai prudent, Eric Hobsbawm il numea o „era a extremelor“, identificindu-l, implicit, cu o ancadratura in care excesele – in bine si in rau – s-au facut simtite sincopat si antitetic. Doua razboaie mondiale traite ca niste opozitii ireductibile si profund destructive, doua sisteme social-politice aflate in permanenta tensiune si confruntare, tentativa de extinctie a unei intregi rase exprimata tragic prin Holocaust, executiile in masa si infometarea pina la deces a propriei populatii rurale, ca in cazul stalinismului, practica de tip concentrationar ridicata la rangul de abordare sistematica, sofisticarea extrema a mijloacelor de distrugere in masa – iata lista succinta, desi graitoare, a glisarilor infricosatoare pe panta abdicarii de la parametri firesti ai naturii umane. Asemenea aberatii istorice, nepuse sub semnul accidentalului ci, dimpotriva, graitoare pentru caracterul sistematic, perseverent si manifestat intr-un areal geopolitic vast al deviatiei de la normativele oricarei etici centrate in jurul ideii de bine, adevar si justitie, au dominat secolul trecut, configurindu-l inconfundabil. Dar tot ele au modelat peisajul epocii in asa fel incit luminile […]