Revoluţia începe la Roşia Montană. Şi în cazul presei. Despre obscenitatea maximă

Modul în care subiectul uriaşului proiect minier din Apuseni a fost reflectat în mass-media l-am analizat pe larg în cartea Afacerea Roşia Montană. Concluzia (argumentele le găsiţi în carte) e că ne găsim în faţa unei coruperi fără precedent a presei din România postdecembristă, la toate nivelurile, cu un număr impresionant de instituţii media şi jurnalişti implicaţi, pe o perioadă de peste un deceniu, cu bugete de comunicare externă – a se citi publicitate – de peste 10 milioane de dolari/anual. Şi să nu ne ascundem după deget: preţul aurului nu depinde de publicitate, iar RMGC nu a pus spre vînzare vreun serviciu sau produs, ci a cumpărat (şi cumpără) instituţii de presă, conştiinţe, articole favorabile sau (măcar) tăcere. Explicaţia e simplă. Un proiect ca cel de la Roşia Montană nu putea (poate) fi pornit în lipsa unei largi acceptabilităţi  publice. Iar în lipsa susţinerii publice era bună şi iluzia (mimarea) susţinerii. Scenariul e descris de Bob Woodward şi Carl Bernstein în Toţi oamenii preşedintelui, cînd prezintă acţiunile Comitetului pentru realegerea preşe­dintelui, menite să demonstreze că deciziile lui Nixon (de minare a unui port vietnamez) se bucură de susţinere populară: manipularea sondajelor din Washington Post şi Washington Star, cumpărarea de […]