Revoluţia nu va fi jucată. FAPT la Timişoara

  • Recomandă articolul
Festivalul de Arte Performative Timişoara (FAPT) îşi ţine, în aceste zile, prima ediţie. Organizat de Centrul Cultural German din localitate şi avîndu-l drept curator pe Ciprian Marinescu, Festivalul aduce/a adus împreună artişti din România, Serbia, Germania şi Franţa, într-o succesiune de producţii de dans şi performance avînd în centru chestionarea poziţiei sociale a artei contemporane şi a mijloacelor ei fizice.   Creat în 2009, la Centrul Naţional al Dansului Bucureşti din vechiul lui sediu de la Teatrul Naţional, de Ştefan Cosma, Paul Dunca şi Mădălina Ghiţescu, după o idee de Paul Dunca, We went with these bodies as far as we could nu s-a mai întîlnit cu publicul de cîţiva ani. Reluarea acestui performance despre modul în care presiunea medaliilor în gimnastică distorsionează relaţionarea cu trupul şi biologia lui, transformîndu-l într-un „corp performant“, care-şi asumă ca o victorie frîngerea (implanturi metalice, de pildă) în lupta pentru depăşirea dresată a unor limite ce nu înseamnă nimic, arată, în acelaşi timp, cît de „nemuritoare“ îi este tema şi amprenta lăsată de timp asupra corpurilor performative. Atingerilor de kitsch atît de specifice lui Paul Dunca – pretextul performativ e lansarea muzicală a unei trupe formate din trei foste glorii ale gimnasticii, din care […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
object(WP_Term)#12886 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }