Rezistenta sau supravietuire prin cultura? (I)

  • Recomandă articolul
Dezbaterea gazduita in 29 octombrie 2003 de catre Centrul de cercetare a imaginarului Phantasma din Cluj a avut ca punct de plecare un text al Sandei Cordos despre Rezistenta in literatura, care distinge si descrie doua paliere de manifestare ale acestui controversat fenomen: pe de o parte, literatura care, in spatiul public, a rezistat ofensivei constante si din ce in ce mai agresive a ideologiei politice de a o supune si a o reduce la o anexa propagandistica, reusind sa pastreze, in carti literare aflate in circulatie (fie ele deformate de cenzura), valori artistice si valori umane universale, iar, pe de alta parte, discursurile personale, nonfictionale, clandestine ale scriitorilor (fara circulatie publica) care reusesc sa ofere cea mai densa reprezentare comunitara din ultimul deceniu comunist, retinind, totodata, imaginea unei rezistente fizice (in fata frigului, a foametei, a indoctrinarii politice), a unei, de fapt, rudimentare subzistente. (Phantasma) Concepte: rezistenta si supravietuire Ruxandra CESEREANU: Am citit cu un interes aparte textul Sandei Cordos, tocmai pentru ca, in urma cu ceva vreme, va prezentasem conceptul de contrareeducare, devenit mai apoi de programare, optind in final pentru formula de dezintoxicare a creierului, in Romania postcomunista. Schitasem o posibila strategie de a le infatisa romanilor […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12882 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }